Protest pentru salvarea păsărilor migratoare

Comunitatea Declic organizează, miercuri, un protest la sediul Curţii Constituţionale, solicitând judecătorilor să declare neconstituţională legea „care le permite vânătorilor să împuşte păsările migratoare până la extincţie”. În faţa instituţiei va fi amplasat un copac înalt cu zeci de păsări origami, iar protestatarii vor imita ciripitul păsărilor.

Protestul este programat să se desfăşoare de la ora 11.00, la sediul Curţii Constituţionale.

Potrivit unui comunicat al Declic, participanţii vor depune zeci de memorii la registratura CCR, câte un Amicus Curiae fiecare, pentru a susţine cauza păsărilor migratoare. De asemenea, în faţa instituţiei va fi amplasat un copac înalt cu zeci de păsări origami, iar participanţii, pregătiţi cu fluiere care imită ciripitul, vor face gălăgie, să-i audă toţi judecătorii.

„Ciocârlia de câmp, raţa pestriţă sau prepeliţa vor fi vânate până la dispariţie. Într-un an, ne putem lua adio nu doar de la ele, ci de la mai multe specii migratoare. Asta din cauza unui proiect neconstituţional care dă puteri depline vânătorului”, a declarat Ana Racheleanu, coordonatorul campaniei.
Conform comunicatului, noul proiect, care modifică Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, prevede cote zilnice de vânătoare de zeci de ori mai mari pentru speciile de păsări migratoare. Unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul Gheorghe Nacov, este vânător.
Reprezentanţii Declic susţin că, dacă legea nu este oprită de Curtea Constituţională, atunci într-un singur an s-ar putea vâna întreaga populaţie de păsări migratoare din mai multe specii care folosesc teritoriul României pentru cuibărit sau iernare.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.