Puncte termice, precum la Cernobâl

Consilierii locali de la Petroșani susțin că există puncte termice care arată precum Cernobâlul, acolo unde în urmă cu 32 de ani a avut loc un accident nuclear. Fierul vechi a fost vândut, iar în unele dintre punctele termice funcționează service-uri auto, iar chiria percepută este mai mult decât modică.

Vreau să informez pe colegii din Consiliul Local că astăzi am fost împreună cu dl. consilier Barbu la cele trei puncte termice. Vă spun că este dezastru acolo. L-am întrebat și pe dl Bican și pe dl. director Munteanu ce s-a întâmplat cu tot fierul vechi din punctele termice. Este vorba de mii de tone de fier de cea mai bună calitate. Toate schimbătoarele de căldură vechi au fost 19 vândute. Mai mult de atâta am găsit în punctul termic nr. 2 pe un domn care repara mașini. Acolo sunt niște imagini demne de Cernobâl, parcă este a nimănui. O suspiciune rezonabilă ar fi că tot ce s-a luat de-a lungul timpului sub diferite forme se încearcă acum… iar Consiliul Local să voteze și să se scoată din gestiune”,  a spus consilierul local, Mihai Barbu.

Un alt consilier a subliniat că se dorește casarea unor bunuri de inventar din cadrul a trei puncte termice unde nu se mai furnizează agent termic din anul 2006.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *