Punte de înfrățire între Petroșani și sectorul administrativ al municipiului Chișinău

Studenții din Republica Moldova care studiază la Universitatea din Petroșani au realizat o punte de înfrățire între municipiul Petroșani și sectorul Buiucani al municipiului Chișinău din Republica Moldova. La Universitatea din Petroșani studiază sute de studenți din Republica Moldova. Acest lucru a atras atenția autorităților locale din Chișinău, care au dorit să încheie un parteneriat de înfrățire cu municipiul Petroșani.

„În ceea ce privește chestiunea cu Chișinăul, nu i-am găsit noi pe ei, ei ne-au găsit pe noi. A fost în vizită dl primar (care se numește pretor al sectorului Buiucani), prin România, a trecut și pe la Petroșani. Mi-a spus că știe că avem în Petroșani peste 300 de studenți din Republica Moldova și și-ar dori această înfrățire. Sectorul Buiucani are în jur de 150 de mii de locuitori, iar eu am fost de acord cu aceasta. În această călătorie/delegație, dl primar din Chișinău a vizitat localitățile Petroșani, Deva, Orăștie, Reșița și Timișoara. Deocamdată nouă ne- au solicitat să facem această înfrățire”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Sectorul Buiucani este situat în partea de nord-vest al municipiului Chișinău, cuprins între str. Calea Ieșilor, str. Valea Morilor și șoseaua Balcani. Numele provine de la fostul sat Buiucani, care pe parcursul anilor s-a integrat în Chișinăul de astăzi. Sectorul Buiucani dispune de numeroase monumente de istorie, este un notoriu centru de cultură și istorie, cu teatre, muzee, instituții de învățământ de toate gradele. În sector se află cele mai importante instituții statale și majoritatea sediilor musiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova. Parcurile, zonele de agrement și divertisment, dendrariul, observatorul astronomic, cele câteva librării și biblioteci de referință conferă un anumit specific sectorului.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *