Puțin peste 10 instalatori în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Lista instalatorilor validați în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost publicată în data de 6 septembrie de către Administraţia Fondului pentru Mediu. În termen de maximum 90 de zile, calculate de la această dată se parcurg următoarele etape: selectarea de către solicitant a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei; efectuarea analizei de către instalator a documentelor încărcate de solicitant; aprobarea de către instalator, în aplicaţie, a solicitanţilor eligibili.

La nivelul județului Hunedoara au fost validați 13 instalatori în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.

„Persoanele fizice și unitățile de cult vor putea selecta din aplicația informatică unul dintre cei 515 instalatori validați pentru a le verifica documentele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice. Ne dorim ca toți cei 87.500 de solicitanți care au aplicat anul acesta să fie aprobați și să devină prosumatori în perioada următoare”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Mai mult decât atât în termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de către un solicitant, instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *