Raport Expert Forum, despre banii cheltuiţi de partide în ianuarie 2021

Expert Forum arată, într-un raport, că, în luna ianuarie, partidele politice au primit 19,8 milioane de lei de la bugetul de stat şi au cheltuit 6,8 milioane de lei. 41% din fonduri au fost plătite pentru presă şi propagandă, 20% pentru personal, 8% pentru consultanţă politică şi 7% pentru sondaje de opinie. AUR a cheltuit doar 3 lei, liderul formaţiunii anunţând, de altfel, că nu va folosi subvenţia de la stat„

„Pentru prima dată de când se alocă subvenţii pentru partidele politice, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat date privind cheltuielile lunare ale acestora. Măsura este una pozitivă, mai ales în contextul în care subvenţiile au crescut semnificativ şi au existat câteva dosare penale pentru utilizarea acestora în mod ilegal – alături de probleme administrative – şi consolidează transparenţa cu privire cheltuirea banilor publici. Lipsa datelor şi a unor concluzii elaborate limitau accesul unui observator extern la înţelegerea, cel puţin generală, a modului în care partidele cheltuie banii publici; singurele informaţii disponibile, cu oarecare întârziere, erau concluziile din rapoartele anuale ale AEP şi ale Curţii de Conturi. Aşadar, deschiderea datelor este un proces important, care ne permite să înţelegem mai bine destinaţia banilor”, a transmis, luni, Expert forum, într-un comunicat de presă.

Organizaţia a analizat datele şi a tras câteva concluzii:

Pentru anul 2021, valoarea totală, a subvenţiilor, conform bugetului anual, este de 162 de milioane de lei. Cele şapte partide care primesc bani sunt PSD, PNL, PLUS, USR, PMP, Pro România şi AUR, pentru rezultatele de la localele şi parlamentarele din 2020.

Suma totală primită în ianuarie de cele şapte partide este de 19,843,634.81 lei. Cei mai mulţi bani au fost alocaţi către PSD – 7.64 milioane, PNL – 6.48 milioane, iar cei mai puţini către Pro România şi PMP, care au primit fonduri doar pentru rezultatele de la locale;

Partidele au cheltuit o sumă considerabil mai mică – 6,894,663.52 lei, dar fondurile pot proveni şi din transferuri mai vechi, întrucât banii necheltuiţi la finalul anului nu se returnează.

„Toate partidele, cu excepţia Pro România, au cheltuit mai puţin decât au primit. Excepţie notabilă este şi AUR, care a cheltuit numai trei lei, pentru comisioane bancare. De altfel, liderii AUR au declarat că nu vor folosi subvenţiile şi au iniţiat un proiect de lege prin care solicită anularea subvenţiilor pentru partidele politice. Conform legii, banii se transferă către partide de AEP, iar partidele care nu vor banii trebuie să renunţe în scris”, mai arată Expert Forum.

Ca procent de cheltuieli, cei mai mulţi bani (41%) au fost cheltuiţi pentru presă şi propagandă, iar 20% din fonduri au fost alocate pentru personal. Partidele au folosit banii şi pentru consultanţă politică (8%), respectiv sondaje de opinie (7%).

„Dacă ne uităm la nivel de partid, observăm că situaţia este foarte diversă, iar partidele îşi fac planuri financiare diferite. PSD, de exemplu, a cheltuit jumătate din fonduri pentru presă şi propagandă, la care se mai adaugă alte 12% pe sondaje de opinie, plus 8% pe consultanţă politică; personalul ocupă 22% din cheltuieli. PNL a cheltuit sume importante pentru promovare – 60% din fonduri pentru presă şi propagandă, 15% consultanţă, respectiv 9% pentru sondaje. Personalul a ocupat ceva mai puţin, 7% din cheltuieli. USR, în schimb, a cheltuit 56% din bani pentru personal şi un sfert pentru chirii şi utilităţi. Şi PLUS a cheltuit un procent similar pentru personal, respectiv o treime pentru onorarii (avocaţi, executori şi experţi)”, mai arată organizaţia.

Potrivit raportului, Pro România a alocat 83% din fonduri pentru investiţii pentru bunuri, iar PMP a împărţit cea mai mare parte a subvenţiilor între presă şi propagandă (66%) şi personal (25%). PMP este singurul partid care a investit în spoturi publicitare (13980.6 lei).

„Următorul pas credem că ar putea fi publicarea datelor într-un format deschis, care ar simplifica interpretarea informaţiilor. Un raport succint al neregulilor identificate – întrucât aceste fonduri sunt verificate de către AEP – ne-ar ajuta, de asemenea, să înţelegem în ce măsură sunt acestea cheltuite în mod legal, într-un timp mai scurt”, a mai transmis Expert Forum.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *