Raport: În România există 30.000 de monumente istorice de mare importanţă

În România există 30.000 de monumente istorice de mare importanţă, iar în ultimii 25 ani au fost restaurate cu fonduri publice peste o mie dintre ele, arată raportul studiului „Cultural Heritage Counts for Europe – Patrimoniul cultural contează pentru Europa”.

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) anunţă lansarea în România a sumarului studiului „Cultural Heritage Counts for Europe – Patrimoniul cultural contează pentru Europa”, realizat de un consorţiu european alcătuit din organizaţii din societatea civilă profesională şi instituţii de cercetare din domeniul patrimoniului cultural.

„Raportul oferă date concrete care arată necesitatea alocării de fonduri, de a face propriile noastre studii pentru a cunoaşte mai bine valoarea patrimoniului naţional. Informaţiile scot în evidenţă forţa economică a anumitor monumente istorice, rentabilitatea investiţiilor în patrimoniu, numărul de locuri de muncă directe şi indirecte pe care sectorul patrimonial le creează şi care e absolut impresionant. Am considerat necesar să îl tipărim pentru a-l oferi primarilor, autorităţilor judeţene, factorilor de decizie în general, dar şi tuturor celor care se ocupă de protejarea patrimoniului. Să nu mai acceptăm să se spună că patrimoniul este o povară, pentru că are un enorm potenţial şi de noi depinde să îl putem activa. Rămâne o povară doar atunci când nu ştim ce să facem cu el şi nu generează aceste beneficii extraordinare”, explică Ştefan Bâlici, director general al Institutului Naţional al Patrimoniului.

Potrivit analizei, patrimoniul cultural este un important furnizor de locuri de muncă în toată Europa, acoperind o gamă variată de domenii şi de niveluri de calificare: de la construcţii, la reparaţii şi întreţinere, continuând cu turismul cultural, la întreprinderi mici şi mijlocii şi startup-uri, cel mai adesea în domeniul industriilor creative.

A fost estimat că sectorul patrimoniului cultural poate crea pentru fiecare loc de muncă direct, alte 26,7 locuri de muncă indirecte, în timp ce în cazul industriei producătoare de maşini raportul este de numai 1 la 6,3.

Un alt studiu, realizat de Banca Mondială indică faptul că pentru fiecare milion de dolari investiţi în reabilitarea construcţiilor sunt create 31,3 locuri de muncă, în timp ce aceeaşi sumă investită în industriile prelucrătoare creează doar 21,3 locuri de muncă pe piaţă.

Numărul persoanelor angajate direct în domeniul patrimoniului cultural în Europa este estimat la 300.000, dar potenţialul acestui sector stă în a induce crearea de locuri de muncă în alte sectoare, numărul locurilor de muncă create indirect fiind de 7,8 milioane pe an.

Referitor la România, în raport este menţionat un studiu realizat pe plan local, menit să stabilească valoarea Palatului Mogoşoaia: 74% dintre subiecţii chestionaţi sunt dispuşi să plătească mai mult pentru biletul de intrare (20 lei) dacă astfel pot contribui la prezervarea monumentului – dar nu erau dispuşi să plătească mai mult de atât, nu din lipsa de sensibilitate faţă de starea sau valoarea monumentului, ci pentru că nu aveau încredere în autorităţile responsabile cu conservarea monumentelor istorice.

O altă referire este făcută de Sergiu Nistor (profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”) care afirmă că reabilitarea centrelor istorice sau a clădirilor monument istoric poate contribui la incluziunea socială şi la reducerea sărăciei, adăugând că patrimoniul cultural şi cultura au o contribuţie importantă la dialogul cultural dintre grupurile etnice, religioase sau ale minorităţilor, iar România poate servi ca model pentru o astfel de abordare.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.