Răzvan Mareș: În momentul de față sunt candidat PSRO

În timp ce Florin Oancea a fost declarat, oficial, candidatul la alegerile parțiale pentru Primăria Deva din partea PNL, viceprimarul Răzvan Mareș – cel cu care național liberalii au purtat discuții pentru a-i reprezenta – precizează că i se pare normal ca aceștia să își desemneze un alt candidat, din moment ce el nu poate pleca din PSRO.

”Cei din PNL au spus de la început că își vor desemna un candidat din rândul lor. Oancea e penelist cu acte în regulă. Eu nu pot să plec de la PSRO și atunci mi se pare normal să își desemneze un candidat.  În momentul de față sunt candidat PSRO. La mine e mult mai ușor, că și la PNL și PSD trebuie validați de biroul național, dar la noi, conform statutului, candidatul este validat de biroul județean”, a declarat Mareș.

Viceprimarul Devei a vorbit și despre discuțiile pe care le-a purtat cu liberalii și că nu exclude o eventuală colaborare pe viitor cu aceștia.

”Eu nu am putut să merg, am avut niște discuții, dar au fost foarte corecte. Și ei și eu am înțeles că nu se poate. Probabil că în viitor ne vom întâlni, nu știm ce ne rezervă viața, dar nu s-a putut acum. Nu e nicio supărare. Noi avem același dușman comun: PSD-ul. Să vedem în septemebrie sau când se anunță alegerile, mai facem un sondaj paralel și noi și ei, și vom afla care e decizia cea mai bună”, mai spune Răzvan Mareș.

Anamaria NEDELCOFF

 

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *