Regina Ana, comemorată la biserica ortodoxă de la Săvârşin

Regina Ana este comemorată sâmbătă, la ora 12:00, la biserica ortodoxă de la Săvârşin, la doi ani de la moarte.

„Sâmbătă, 28 iulie 2018, la ora 12, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu vor participa la parastasul de doi ani de la moartea Reginei Ana a României, la biserica ortodoxă din Săvârşin”, anunţă Casa Regală.
Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfinţia Sa Arhiepiscopul Timotei al Aradului, de Preafinţia Sa Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Aradului alături de parohul bisericii, părintele Călin Mădăluţă.
„De asemenea, duminică, la ora 10.30, Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală vor lua parte la Sfânta Liturghie şi la rugăciunea închinată Reginei Ana la biserica romano-catolică din Făget, judeţul Timiş (Calea Lugojului, nr. 9). Slujba va fi oficiată de parohul bisericii, părintele Petru Muţiu”, precizează Secretariatul Casei Regale.
Regina Ana a încetat din viaţă în 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *