Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a Vlll-a are loc miercuri

Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a Vlll-a are loc miercuri, din 20 iulie, elevii admişi la liceu putând să depună dosarele de înscriere.

Tot miercuri au loc comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în învăţământul liceal, precum şi afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal din judeţ/municipiul Bucureşti.
În intervalul 20 – 25 iulie elevii admişi depun dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
În 10-11 august este programată a doua etapă de admitere în învăţământul liceal
Ierarhia la nivel judeţean şi al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal, etapă preliminară repartizării computerizate, a fost afişată, în 5 iulie, cu mai bine de o oră şi jumătate întârziere faţă de ora anunţată iniţial, iar Ministerul Educaţiei a explicat că au fost necesare verificări suplimentare ale aplicaţiei informatice. Cu o zi în urmă, când au fost făcute publice rezultatele finale ale Evaluării Naţionale – au fost identificate neconcordanţe în aplicaţia informatică în ceea ce priveşte ordinea de aplicare a criteriilor de departajare stabilită prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii la liceu.

Anul trecut, 1.332 de elevi nu au fost repartizaţi în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *