Reprezentanţii INSP anunţă că s-au confirmat 378 de cazuri de infectare cu tulpina britanică

Medicul Florentina Furtunescu de la Institutul Naţional de Sănătate anunţă că în cazul a 378 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 analiza de secvenţiere indică prezenţa tulpinii britanice a virusului, iar dintre aceşti bolnavi 29 sunt copii. În alte patru cazuri au fost identifcate tulpina braziliană şi cea sud-africană. Medicul afirmă că „există posibilitatea care tinde către certitudine, să fie mult mai multe persoane purtătoare ale acestor tulpini”.

„De la începutul cunoaşterii circulaţiei acestor tulpini în România s-au selectat din punct de vedere clinic pentru secvenţiere 772 de probe. Dintre acestea sunt finalizate 382 de probe, larga majoritate, 378 sunt cu tulpina britanică, iar dintre acestea 29 sunt la copii şi restul sunt cazuri de adulţi. Au existat, cel puţin până la acest moment, din datele primite de noi, două probe cu tulpina sud-africană şi două probe cu tulpina braziliană” a declarat Florentina Furtunescu, marţi după-amiază, într-o conferinţă de presă.

Aceasta a adăugat că „există posibilitatea care tinde către certitudine, să fie mult mai multe persoane purtătoare ale acestor tulpini”.

Referindu-se la modul în care vaccinurile existente în prezent pe piaţă sunt eficiente în cazul noilor tulpini ale virusului SARS-CoV-2, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat: „Datele disponibile la acest moment ne arat semnale că eficacitatea acestor vaccinuri este uşor diminuată faţă de tulpina sălbatică, chiar faţă de tulpina britanică, aşa încât singurul meu mesaj este acela de a ne programa cât mai mulţi la vaccinare şi să accelerăm campania de vaccinare. De ce acest lucru? Pentru că chiar dacă eficacitatea nu este cea care reiese din studiile efectuate atât răspunsul imun umoral, atât cât este el, cât şi răspunsul imun celular, ne protejează cel puţin pentru formele severe şi critice de îmbolnăvire, ţinând cont de faptul că niciun vaccin nu este sută la sută eficace”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *