Restricții de circulație pe Autostrada A1Sibiu-Deva și DN7

Centrul INFOTRAFIC înformează că, în această perioadă,Restricții de circulație pe Autostrada A1Sibiu-Deva și DN7 se înregistrează mai multe restricții de circulație, în urma unor lucrări de reparații pe autostrada A1 Sibiu-Deva și pe un tronson de drum pe DN7, între Râmnicu Vâlcea și Sibiu.

„În perioada 5 – 9 septembrie, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, pe tronsonul kilometric 241+600 de metri – 241+700 de metri, în apropierea localității Lazaret, județul Sibiu, se efectuează lucrări la rosturile de dilatație ale podului peste râul Lotrioara. Din acest motiv, circulația rutieră se va desfășura pe o bandă, alternativ, prin semaforizare.

De asemenea, în perioada 5 septembrie – 6 septembrie, ora 17:00, pe tronsonul kilometric 277+200 de metri – 279 al autostrăzii A1 Sibiu-Deva, pe sensul de mers către Deva, în zona localității Aciliu, județul Sibiu, au fost restricționate banda de urgență și prima bandă pentru a permite efectuarea unor lucrări de reparații la carosabil.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu atenţie şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate”, informează sursa citată.

 

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *