Restricţii de circulaţie pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în perioada 29 aprilie-3 mai 2021.

 

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează: circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone,  altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi 29 aprilie, 30 aprilie (Vinerea Mare şi ziua premergătoare), 01 mai, 02 mai şi 03 mai 2021 (ziua Muncii, prima şi a doua zi de Paşte), conform Anexei nr. 1 la Ordinul MT-MAI nr. 1249-132/2018”, se arată în comunicatul transmis de CNAIR.

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de personae, va fi interzisă pe 29 aprilie în intervalul orar 16.00-22.00 şi în perioada 30 aprilie – 3 mai în intervalul orar 6.00- 22.00 pe Autostrada Soarelui A2 Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Cernavodă – Constanţa (intersecţia A2 cu A4), pe DN7 – Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (intersecţia DN7 cu DN 1) şi pe DN39 – Agigea (intersecţia DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiu), se mai arată în comunicatul CNAIR.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *