RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 22 AUGUST 2022

Dacă nu-i place vremea, Regimul Orban concediază meteorologii

În Ungaria lui Viktor Orban timpul nu mai are voie să fie probabil. Dacă Dumnezeu dă ploaie, tunete și fulgere când în agenda Regimului Orban scrie soare și cer senin, un pământean maghiar trebuie să suporte consecințele. Și cine poate fi mai vinovat decât acei meseriași ai timpului probabil care, pe riscul lor de acum, se ocupă de prognoza meteo. Șefa agenției de meteorologie din Ungaria și adjunctul său au fost înlăturați din funcții, luni, după ce în urmă cu două zile focul de artificii programat la Budapesta de Ziua Națională a fost amânat din cauza unor alerte de vreme extremă. Numai că, fiind prin definiție schimbătoare, vremea extremă a lovit într-adevăr Ungaria, dar a ocolit miraculos capitala Budapesta. Domnul Viktor Orban s-a supărat tare. S-a supărat pentru că plănuise ca, de Ziua Națională,  Regimul Orban să se dea mare în fața electoratului. Sâmbătă ar fi trebuit să fie lansate aproximativ 40.000 de artificii din 240 de puncte pe un segment de 5 kilometri de-a lungul Dunării, în Budapesta, spectacol la care de obicei asistă până la două milioane de oameni. Evenimentul s-a fâsâit din cauza alertelor meteo care nu s-au împlinit la Budapesta. Meteorologii au spus că în ultima clipă furtuna anunțată și-a schimbat direcția ocolind capitala Ungariei, lucru care, deși rar, se poate întâmpla în meteorologie. Frustrat că nu s-a putut fandosi cu ”cel mai mare spectacol de artificii din Europa”, după cum anunța propaganda oficială, Viktor Orban s-a răzbunat  pe meteorologi. Evenimentul pirotehnic a fost amânat o săptămână. Premierul Orban e însă cu ochii pe meteorologii maghiari. Să-i pună numai Necuratul să nu prognozeze vreme bună în week-end și să se țină de cuvânt că o încurcă: le desființează Regimul Orban breasla.

 

MARȚI, 23 AUGUST 2022

În China ”urâții” sunt sancționați

Știrea pare un fapt divers, dar penibilul ei atrage atenția privitor la cât de aberantă poate fi propaganda într-o dictatură, cum este în prezent China. Autoritățile din această țară au pedepsit 27 de persoane pentru publicarea unui manual de matematică. Nu era nimic greșit în acest manual. Toate formulele și calculele erau bine făcute. Ce a deranjat autoritățile chineze au fost ilustrațiile care însoțeau lecțiile din manual. Mai precis, o echipă a Ministerului Chinez al Educației a decis că chipurile din ilustrații sunt ”urâte” și ele ”nu reflectă în mod corespunzător imaginea însorită a copiilor din China”. Pedepsirea creatorilor manualului pe motiv că realismul unor desene intersectează viziunea PCC e un semnal că propaganda în China se intensifică la cote fără precedent. Pentru că, manualele de matematică au fost publicate de People’s Education Press cu aproape 10 ani în urmă şi au fost folosite de atunci în școlile primare din toată țara. Scandalul a început când un profesor îndoctrinat a publicat ilustrațiile pe Internet, acestea devenind virale în scurt timp. Deși mesajul ilustrațiilor este absolut normal, poznaș și potrivit vârstei copiilor, mulți din consumatorii de rețele sociale din China le-au criticat pe motiv că reprezintă ”anihilarea culturală” a Chinei şi au precizat că ar fi opera deliberată a infiltraților occidentale în sectorul educației. Așa că întreaga echipă care a elaborat manualul a fost demisă și li s-a interzis pe viitor să se mai ocupe de așa ceva. De acum înainte, în manualele școlare din China, ilustrațiile trebuie să prezinte doar fețe de copii-fotomodel, cu priviri sclipitoare agățate recunoscător de steagul partidului, stând drepți și scrutători spre viitorul luminos care-i așteaptă să-i alinieze în matrița lipsită de drepturi și libertăți a sistemului.

 

MIERCURI, 24 AUGUST 2022

Seceta și războiul din Ucraina nu-i va băga în foame pe români. Dar prețurile nu-i va mai lăsa să-și umple burta

Ministerul Agriculturii a anunțat miercuri un bilanț al secetei în România. Sunt întocmite procese-verbale de constatare a pagubelor pentru o suprafață de peste 420 de mii de hectare. Anual, în România se cultivă circa 9,2 milioane ha teren arabil, din care o pondere importantă o au culturile de bază care contribuie la siguranța alimentară a populației. Deci, uscăciunea a afectat circa 4,5 la sută din întreaga suprafață de teren arabil din țară. Prin urmare, scenariile privitoare la foamete nu stau în picioare în ce îi privește pe români. Mai mult chiar, autoritățile ne asigură că vom putea chiar face exporturi din recolta acestui an. Ministrul Agriculturii Petre Daea anunță că în urma centralizării raportărilor din teritoriu a rezultat o producție totală de 9 milioane tone de grâu, care asigură necesarul de consum al României şi asigură şi cantități pentru export. Deci, pâinea de pe masă nu va dispărea. Problema care mai rămâne de analizat este cât de multă hrană vor mai putea românii să cumpere față de perioada anterioară. Preturile alimentelor agricole au crescut cu 31% în 2021 şi vor mai crește cu încă 23% în 2022 pe fondul unei majorări generale a costurilor asociate (combustibil, electricitate, îngrășăminte), potrivit unei analize efectuate de Allianz Trade. Analiștii au calculat că inflația alimentelor ar costa consumatorul european 243 de euro în plus pentru același coș de produse alimentare comparativ cu 2021. Ce înseamnă toate astea, cumulat, pentru consumatorul român? Două lucruri: în 2022, românii nu vor face foame, dar nici nu se vor mai putea ridica de la masă cu burta plină.

 

JOI, 25 AUGUST 2022

Speranța de viață la hunedoreni. Mare la țară, redusă la oraș

Institutul Național de Statistică a prezentat o interesantă statistică națională privit speranța de viață la români. Evaluarea s-a făcut comparativ geografic, pe sexe, precum și urban-rural. Pentru hunedoreni, rezultatul obținut de statisticieni este surprinzător. Sunt doar două județe în țară unde speranța la viață este mai mare la țară decât la oraș și unul din acestea e Hunedoara. Comparat cu situația existentă în alte județe, în județul Hunedoara persoanele care locuiesc la oraș se plasează pe penultimul loc la speranța de viață (75,09 ani), în timp ce hunedorenii care trăiesc la țară ocupă locul patru național la longevitate (75,82 ani), adică cu aproape un an mai mult decât cei din mediul urban.  Județul în ansamblu ocupă locul 31 în topul județelor la acest parametru cu o medie a longevității de 75,27 de ani. Statistica arată că femeile din județul Hunedoara sunt mai longevive cu mai mult de șase ani decât hunedorenii bărbați, 78,42 ani, față de 72,19 ani. Vâlcea este județul cu cea mai mare speranță de viață, acesta fiind și singurul județ în care acest indicator depășește 80 de ani. Este urmat de București (78,4 ani), Cluj (77,47 ani), Brașov (77,37 ani) și Sibiu (76,9 ani).

 

VINERI, 26 AUGUST 2022

Termocentrala Mintia cumpărată de o companie asiatică

Obsesia flexului nu a dispărut.  Știrea economică a săptămânii a venit din energetică și încă din energetica hunedoreană. Potrivit unui comunicat transmis de administratorul judiciar al CEH, termocentrala a fost achiziționată de Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, o companie irakiană înregistrată în Insula Cayman/Marea Britanie, cu sediul central în Amman, Iordania, înființată în 1994. Compania deține capacități de peste 8500 MW. Prețul plătit de arabi pentru Termocentrala Mintia a fost de 91.236.832 EURO, exclusiv TVA. Tehnic vorbind această vânzare, una din cele mai mari tranzacții din ultimii ani având ca obiect o firmă în insolvență, poate fi considerată un succes al actualei guvernări. Numai și pentru faptul că la acest moment ea dă o speranță pentru energeticienii disponibilizați la închiderea termocentralei, că poate, doar poate!, o parte dintre ei se vor putea întoarce la lucru. Site-ul de prezentare al Mass Group Holding, la fel ca orice site corporatist, sugerează că noul proprietar al Termocentralei Mintia este o forță în domeniul energeticii, cel puțin în partea de lume de unde vine, Asia. Până acum, chiar și cei mai cârcotași sindicaliști puși pe liber de la Mintia, nu au primit nici un pic de muniție ca să critice profilul economic al investitorului. Acesta, conform contractului de vânzare, are niște ”figuri impuse” pe care trebuie să le bifeze în următorii 4 ani. Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz şi energie regenerabilă. Adică, Termocentrala Mintia va trebui să producă exact cât producea pe vechea tehnologie, dar acum va fi vorba de soluții tehnologice ecologice, adică emisiile de noxe de pe coșurile de fum ale Mintiei vor dispărea dacă investitorul se va ține de cuvânt și va investi. Pentru că aici e punctul sensibil al acestei tranzacții. Reînvierea economică a Termocentralei Mintia presupune investirea unor sume colosale. Potrivit investitorilor, sumele prevăzute pentru modernizarea şi dezvoltarea centralei Mintia în următorii ani se vor ridica la peste 1 miliard de euro şi vor include dezvoltarea capacității de producție şi în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea de la producția de energie electrică din surse regenerabile. Cât curent ar trebui să vândă Mintia ca investitorul să-și amortizeze investiția? Dacă lunar, după cum consemnează statisticile, Mintia producea o cantitate de energie medie de 40.000 de MWh, la un preț de 638 de lei pe MWh, într-o lună Termocentrala Mintia ar încasa 5,1 milioane de euro. Într-un an, veniturile ar fi de circa 61 de milioane de euro. Un calcul simplu arată că miliardul investit, s-ar recupera în circa 16 de ani. Așa la o evaluare simplistă și optimistă. E avantajos pentru un investitor să plaseze în patru ani un miliard de euro la Mintia și să aștepte recuperarea banilor timp de 16 de ani? Și apropo de investiție, nimeni nu știe să spună care sunt sancțiunile impuse prin contractul de vânzare pe care le va suporta Mass Global Energy Rom dacă nu-și onorează obligațiile. E o întrebare la care dacă se caută răspunsul s-ar putea ucide speranța, nu? Speranța că Termocentrala Mintia va scăpa până la urmă de căsăpirea prin flex.

 

SÂMBĂTĂ, 27 AUGUST 2022

România, mai tare decât Grecia și Spania în topul aprecierii turiștilor

Toată vara narativul dominant a criticat condițiile proaste oferite turiștilor pe litoralul românesc. Prețurile de jaf de la parcări, serviciile semi-profesionale, mizeria de pe plajele-deșert ar fi fost toate descurajante pentru turiști, care au preferat alte locații. Se pare însă că aceste alte locații de pe Valea Prahovei, din Maramureș, Nordul Moldovei sau Deltă au salvat turismul românesc în acest an. Pentru că, sâmbătă, Ministerul Turismului a anunțat că România ocupă locul 4 în clasamentul din luna iulie 2022 al țărilor cu cele mai bune recenzii online oferite de turiști. Deși am fost sugestionați să credem altceva, turiștilor le-a plăcut la noi. Într-atât de mult încât recenziile pozitive oferite României au depășit ca număr cele acordate Greciei, Spaniei sau Croației. Mai bine decât în țara noastră din punct de vedere turistic se pare că ar fi fost în Muntenegru, Polonia și Italia. Potrivit Ministerului Turismului, evaluarea a fost realizată în cadrul parteneriatul dintre Comisia Europeană pentru Turism (CET) şi TCI Research, pe baza recenziilor formulate de vizitatori, inventariate din mai mult de 25 de surse, printre care TripAdvisor, Google Reviews, Facebook, Expedia şi Booking.

 

DUMINICĂ,  28 AUGUST 2022

Fotografia săptămânii

100 de ani și 100 de nepoți. Peg Koller, o americancă care a împlinit 100 de ani,  are 11 copii, 56 de nepoți şi 100 de strănepoți. Ultimul s-a născut acum câteva zile şi a primit numele soțului ei, decedat de mulți ani: William. Nu este deloc obosită, din contră: este energică şi fericită.   Vârstnica spune că secretul longevității sale este sportul (de două ori pe zi), iubirea şi sprijinul oferit şi primit în familie.

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *