Un copil a fost filmat cum loveşte un câine cu o bâtă

Poliţiştii au întocmit un dosar penal, după ce un copil de 9 ani a fost filmat cum loveşte un câine cu o bâtă, iar imaginile au ajuns la o asociaţie pentru protecţia animalelor.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizaţi de o femeie de 53 de ani, preşedintele unei asociaţii pentru protecţia animalelor, despre faptul că a intrat în posesia unei filmări în care o persoană lovea un câine.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un minor, din Calafat, sat Ciupercenii Vechi, ar fi lovit câinele respectiv cu o bâtă”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Poliţiştii au întocmit în această cauză un dosar penal pentru săvarşirea infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor.

Copilul filmat are 9 ani.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *