RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 13 FEBRUARIE 2023

Comisia Europeană ne-a dat prognoza pe economie

Economia României ar urma să înregistreze o creștere de 2,5% în 2023 şi de 3% în 2024, în timp ce rata inflației se va situa la 9,7% anul acesta şi la 5,5% anul viitor, conform previziunilor economice din iarna anului 2023, publicate luni de Comisia Europeană. Adică, departe de a duce la o scădere al prețurilor, diminuarea inflației la o valoare de o singură cifră înseamnă că față de nivelul actual, costul vieții nu va mai crește în acest an. Dar pentru 2023, impactul negativ al inflației încă ridicate, al înăspririi condițiilor de finanțare şi al încetinirii altor economii din UE ar urma să încetinească creșterea PIB-ului real în România la doar 2,5%. Principalul motor de creștere economică în România este creat prin implementarea PNRR-ului care induce investiții majore cu impact economic relevant. Există însă un clenci aici. Dacă guvernanții și parlamentarii nu vor reuși să readucă toate pensiile din țară la principiul contributivității, adică să elimine pensiile speciale,  PNRR-ul va fi blocat, iar România ar putea intra în recesiune.

 

MARȚI, 14 FEBRUARIE 2023

Examenul deceniului pentru clasa politică

Trebuie să aleagă între Românii ”speciali” și români. Comunicatul Comisiei Europene de marți e, în fapt, o ditamai bombă pentru coaliția aflată la putere. Ce spune Comisia Europeană? „Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivității și face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Pentru toate țintele și jaloanele incluse in PNRR există un dialog constant între autoritățile române și Comisia Europeana însă o evaluare oficială este realizată în momentul în care autoritățile transmit o cerere de plată”. E vorba deci despre pensiile speciale. Iar mesajul Bruxelles-ului trebuie interpretat cam așa: ”Dacă mai doriți să primiți bani prin PNRR,  nu mai plătiți nici un leu pensie peste dreptul bănesc acordat pe principiul contributivității”.  Grea misiune pentru alianța de la butoane. Practic, Uniunea Europeană îi cere patrulaterului Iohannis-Ciucă-Ciolacu-Hunor (ICCH) să distrugă stabilimentul imoral în care majoritatea românilor duc în cârcă magistrați, polițiști, militari, primari și parlamentari plătind,  din banii lor, bonusuri grase care umflă pensiile ”specialilor” mult peste ce au contribuit ei la fondul de pensie. Ce se întâmplă dacă pensiile speciale vor fi eliminate cu adevărat? Se va face, în sfârșit, dreptate pentru toți pensionarii români și se reintră în normalitate. Adică, în următorii ani, dacă voința politică păstrează sensul dobândit odată cu abolirea pensiilor speciale, vor intra în țară peste 30 de miliarde de euro cu care România poate finanța autostrăzi, spitale, școli, energie verde, digitalizare, start-up-uri, culturi agricole. Dar dacă ICCH și compania de partid decid să tragă cu gloanțe oarbe în pensiile speciale, că s-au mai făcut legi la temă numai bune de picat la Curtea Constituțională?  Atunci, tehnic vorbind, UE taie finanțarea prin PNRR a României. Ce pierde țara? Cea mai mare șansă din istorie de a o rupe odată pentru totdeauna cu closetul în fundul curții, cu spitalul infect, cu umilința ghișeului și cu autostrăzile neterminate.  Ce câștigă ICCH-ul și partidele din dotare? Păstrează stabilimentul pensiilor speciale, care nu este altceva până la urmă decât o formă camuflată de recompensă prin care rămân în prescripție vulnerabilitățile de tot felul ale VIP-urilor (furtăciuni, plagiate, mite, trafic de influență),  rămân la secret amantlâcurile și nepotismele,  armata îl recunoaște formal pe președinte comandant suprem,  primarii trag mai cu sârg la alegeri, iar parlamentarii se bucură de principiul ”cine împarte, parte își face”. Adică, românii vor trebui să suporte și pe mai departe nedreptatea care îi împarte după ce ies la pensie în cetățeni ”speciali” și simpli cetățeni. Nu e sigur însă dacă, luată cu hârjoana pe rotativă,  Coaliția a înțeles exact ce va însemna blocarea PNRR-ului? Pe lângă nedreptate, românii vor trebui să suporte în plus și o criză cruntă. De ce? Pentru că bugetul României se bazează pe PNRR. Când a fost întocmit, banii din PNRR au fost bifați ca siguri la buget. Iar Guvernului îi va fi imposibil să o scoată la capăt fără acești bani. Deci, pe scurt, cei care conduc acum România în confortul unei majorități parlamentare dolofane trebuie să aleagă între românii ”speciali” și români, mai exact între interesul lor și interesul general al României. Ce va fi aflăm până cel târziu în luna iunie, termenul limită până la care pensiile speciale ar trebui să fie lăsate în urmă în istoria rușinoasă a României post-decembriste.

 

MIERCURI, 15 FEBRUARIE 2023

Semne îngrijorătoare în armată

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a adus în atenție armata. Cât de pregătită e România să facă față unei agresiuni militare din Est? Este evident că rolul NATO ca factor de descurajare este important. Dar cât de mult ar conta ”umbrela” NATO în caz de conflict real? Și la urma urmei ce mai înseamnă azi pregătirea militară în România. Părerea generală este oarecum liniștitoare dată fiind apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică, numai că teama că am fi un fel de verigă slabă a ei este, din când în când, activată de mici evenimente. În săptămâna aceasta, au fost două astfel de întâmplări. Miercuri, trei militari au fost răniți în timpul executării unei ședințe de aprindere pe cale pirotehnică a unei încărcături de explozibil. Din fericire, rănile se vor vindeca, cei trei militari fiind în afara oricărui pericol acum. Întrebarea este cum s-a putut întâmpla un astfel de eveniment? În caz de război, să-ți dai singur cu bomba în cap ar fi un cadou prea frumos pentru inamic. La fel ca atunci când cei care citesc radarele militare trimit avioane de vânătoare aiurea să vâneze fantome. Acest al doilea eveniment a avut loc tot în această săptămână. Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat o țintă aeriană de dimensiuni mici. Caracteristicile de evoluție, a transmis MApN,  au fost asemănătoare unui balon meteorologic, care evolua la o altitudine de circa 11.000 de metri în spațiul aerian național, în Sud-Estul României. Imediat s-a dat ordin și două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române au fost direcționate către zona unde a fost semnalată ținta aeriană. La fața locului însă nici urmă de balon, sau alt obiect zburător neidentificat. Doar cerul! MApN a explicat că cei de la radar s-au confruntat cu un fenomen numit ”fata morgana” prin care câteodată, ca urmare a unor perturbări magnetice,  pe radare apar urme ale unor obiecte care în realitate nu există. Explicația are o greutate științifică cât de cât. Dar, din nou se poate întreba, cum ar fi dacă în caz de război real, s-ar trimite avioane de luptă să se confrunte cu fantome? Poate nu sunt chestiuni grave, iar armata română ar fi, să zicem, pregătită să facă față unui atac. Dar totuși!

 

JOI, 16 FEBRUARIE 2023

Noi tehnologii, infracțiuni vechi

Amorezul de meserie care jecmănește femeia naivă e un tipar clasic de înșelătorie, vechi de când lumea. Ce e nou e doar tehnologia folosită. Astăzi nici nu mai e nevoie ca escrocul sentimental și victima sa să stea față în față. E nevoie de o cameră video conectată la un calculator, Internet și un cont pe un site de matrimoniale și, gata!, țeapa e la un click distanță. Sunt de ordinul miilor cazurile în care bărbați sau femei cad în plasa unor manipulatori care urmăresc să le ia banii. Un astfel de caz a fost făcut cunoscut joi având ca victimă o femeie din județul Caraș-Severin. Cu o experiență de viață de 43 de ani, femeia a fost cucerită de un ”comandant de navă”

întâlnit pe Internet. Farmecul ”căpitanului” trebuie să fi fost de top, dat fiind faptul că femeia a fost cucerită de promisiunea bărbatului că se va muta în România ca să trăiască împreună fericiți până la bătrânețe. Femeia trebuie să-și fi pierdut complet mințile pentru că acesta e singurul diagnostic care se poate da pentru ce a urmat. Timp de 8 luni, bărbatul a convins-o pe victimă să trimită bani în mai multe tranșe în diferite conturi sub pretextul că trebuie să plătească taxe vamale pentru mai multe colete cadou pe care i le-ar fi trimis. Ce fel de colete? E la mintea cocoșului! Colete cu bani și lingouri de aur. Într-un sfârșit, după 8 luni, femeia s-a prins că a fost înșelată. ”Căpitanul” și-a luat nava și a dispărut. A urmat o plângere la poliție și speranța slabă că victima își va putea recupera banii. ”Distracția” a costat-o pe româncă circa 20 de mii de dolari. Cât despre dragoste și măritiș, ce să mai vorbim? Nici vorbă!

 

VINERI, 17 FEBRUARIE 2023

Cutremure și cutremurări fără rost

S-a suprapus exact peste catastrofa din Turcia și Siria. De aici și panica indusă. Românii s-au pomenit cu o nouă zonă seismică peste noapte. Și nu orice zonă, ci una fără odihnă. După primul cutremur de marți, de 5,7 pe scara Richter,  vineri, erau deja înregistrate nu mai puțin de 300 de replici. Puține, față de numărul de replici date în această săptămână de zeci și poate sute de părerologi și comentaci la televizor sau pe Internet. În primul rând, s-a remarcat cultul panicii la care televiziunile au recurs ca să crească audiența. Au fost reluate la infinit aceleași imagini cu niște cărămizi căzute de pe o clădire, niște persoane care ies în fugă dintr-o frizerie și repetarea obsesivă că sunt sute de replici. Dacă nu știai despre ce e vorba în realitate ai crede că e iadul pe Pământ în Gorj. Dar nu a fost și nu este, deoarece cutremurul inițial nu a provocat nici o victimă, iar pagubele au fost mărunte. În plus, replicile au avut intensități foarte mici, de multe ori fiind aproape insesizabile. E o bătaie aiurea de câmp să faci caz de niște cărămizi căzute, după ce a fost în Turcia. Delirul a fost cultivat însă și mai abitir la categoria premoniții. Cel mai mare ”cutremurist” român,  a ”aruncat nucleara”, cum se spune acum. A spus că, cutremurele din Oltenia anunță fără putință de tăgadă, viitorul cutremuri de la București. Iar acesta, va avea nici mai mult, nici mai puțin, de 8,9 grade pe Richter. Sentința a fost dată aproape neinteligibil din cauza vârstei înaintate al gurului cutremurelor din România. Odată livrată panica, ca de obicei, s-a intrat în politică. Discursul a alunecat spre clădirile cu risc seismic ridicat din România și de aici s-au împărțit acuzații și amenințări încrucișate cu încărcătură electorală împotriva primarilor,  împărțiți între ”ai noștri” și ”ai lor”. Dacă se stă să se gândească, cutremurele reale nici nu au putut ține pasul cu marele cutremur mediatic pe care l-a lăsat în urmă.

 

SÂMBĂTĂ, 18 FEBRUARIE 2023

E dovedit statistic. Omenirea a început să se prostească

Există studii riguroase care au cercetat istoria testelor de inteligență, celebrele IQ. Un cercetător din Noua Zeelandă a observat că din anul 1905, anul în care s-au creat testele de inteligență și până în 1984 coeficientul de inteligență al celor testați pe Mapamond creștea cu 0,33% pe an, în medie. Adică cu aproximativ 3 la sută specia umană devenea mai inteligentă la fiecare deceniu. Analiza s-a făcut cercetându-se datele din 20 de țări și toate arătau același lucru. O creștere globală, constantă. Testele efectuate după 1984 au confirmat an după an trendul pozitiv și rația de creștere a inteligenței speciei umane. Fenomenul a fost denumit Efectul Flynn și nu există o explicație imbatabilă ce l-a provocat. Timp de 90 de ani, coeficientul de inteligență a crescut constant, gradual, fără oprire și fără oscilații. Asta însă numai până la finele anilor 1990. Când, în mod cu totul neașteptat, IQ-ul a început să scadă. Și scade total aleator. Între 0,5 și 2% pe deceniu, dar chiar și 6% în anumiți ani. Cum putem interpreta asta? Am ajuns sub nivelul de inteligență al părinților și bunicilor noștri? Devenim mai proști? Experții nu au un răspuns la aceste întrebări. Pentru că, înainte de 1905 nu există date privitor la evoluția coeficientului IQ de-a lungul veacurilor nu se poate stabili dacă reculul de inteligență s-a mai înregistrat vreodată. Cert este că,  la o simplă observație, omenirea se prostește. Iar cea mai la îndemână dovadă este natura de o evidentă stupiditate a postărilor care apar pe rețelele de socializare. Nu trebuie să surprindă că există. Mai degrabă e important de consemnat numărul lor în creștere.

 

 

DUMINICĂ, 19 FEBRUARIE 2023

Fotografia săptămânii
 Credit line: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Tragedie la extrem. Una dintre imaginile durerii și disperării din Turcia, unde cutremurul din 6 februarie a omorât peste 31.640 de oameni, a fost cea a unui tată care își ținea de mână fiica de 15 ani prinsă sub dărâmături. Fetița a murit după ce timp de trei zile tatăl ei a încercat, cu mâinile goale, să o elibereze de sub betoane.

 

Monica Pană

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *