RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 15 IANUARIE 2023

Penalii fugari. Un lux pentru bugetul țării

Sistemul flasc de urmărire și control al condamnabililor din România ne costă foarte mult. În ultimii ani, fuga în străinătate de mâna nu prea lungă a justiției românești, a atins un nivel atât de ridicat încât este aproape imposibil ca, în multe cazuri, să nu fie la mijloc o înțelegere cu autoritățile, dincolo de legislația ultrapermisivă față de condamnabili. Iar lipsa de reacție, voită sau nu, a sistemului judiciar românesc, face ca acest fenomen al fugii de celulă să crească de la un an la altul  În anul 2020 a fost dispusă urmărirea internațională pentru 1.260 de persoane; în anul 2021 a fost dispusă urmărirea internațională pentru 1.420 de persoane; în anul 2022 a fost dispusă urmărirea internațională pentru 1.574 de persoane; în anul 2023 a fost dispusă urmărirea internațională pentru 1.530 de persoane. Statul român a plătit, doar anul trecut, aproximativ două milioane de euro pentru a aduce în țară o parte din condamnații fugari, costurile fiind calculate pentru mai puțin de 600 de misiuni organizate în 2023 de Ministerul de Interne pentru aducerea în România a fugarilor. De la vârful Ministerului Justiției informația care s-a dat a fost că aducerea în țară a unui condamnat fugar costă bugetul de stat mii de euro și poate atinge o valoare maximă de 25.000 de euro. Mario Iorgulescu, Alina Bica, Paul de România, Sebastian Ghiță, Sorin Oprescu sau Dragoș Săvulescu sunt doar câteva nume de pe lista fugarilor care după ce au fost condamnați și-au găsit refugiul în alte țări, mulți în Italia și Grecia, iar pe unii dintre ei România nu reușește de ani de zile să îi aducă în țară. Printre ultimii adăugați pe listă se numără fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheș, care a reușit să fugă din țară cu câteva ore înainte de a fi condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Recent, autoritățile române au inițiat un proiect de lege care schimbă lucrurile privitor la penalii fugari, dar numai în plan economic. În esență, proiectul de lege pus luni în dezbatere publică, va obliga fugarii să plătească din banii lor costul extrădării în țară. Abordarea s-ar putea înscrie în logica lucrului bine făcut, dar doar atât nu este destul. Prin inițiativa legislativă, statul român își ia de pe cap cheltuielile cu aducerea în țară a penalilor români. Crede cineva că atunci când riscă totul ca să fugă de pedeapsă, penalul fugar român ar deveni cumva șovăielnic la ideea că ar trebui să-și plătească extrădarea dacă e prins? Firește că nu! Iar fuga de pedeapsă a penalilor români va rămâne și pe mai departe un sport de masă, pentru că la legile care tratează modul de control și urmărire a condamnabililor nu are nimeni voință politică să umble.

 

MARȚI, 16 IANUARIE 2023

Inadecvări ministeriale

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu (PSD), a răbufnit, marți, și i-a numit „instigatori și protestatari” pe fermierii care protestează la Afumați îngreunând traficul cu utilajele lor : „Transmiteți-le direct de la Ministerul Agriculturii celor care sunt la Afumați că ministrul nu îi mai consideră fermieri, ci îi consideră protestatari”. Atitudinea întâiului funcționar al agriculturii românești a surprins neplăcut. În loc să găsească un discurs care să ducă spre negocieri de succes, domnia sa a inflamat și mai mult spiritele cu un discurs jignitor, emanație evidentă a unei enervări nerecomandate în context. Desigur, destul de gravă a fost și imaginea de ansamblu al ministrului, în momentul în care a făcut declarația la conferința de presă organizată pe seama protestului fermierilor și transportatorilor. Neras, pe față cu o expresie de chefliu ofensat că nu stă în capul mesei, ministrul Agriculturii a golit complet de demnitate și prestanță funcția, apărând în public ca un fel de Garcea în civil. Ecoul acestei prestații s-a văzut un teritoriul, mai mulți dintre fermierii care protestează, pe diferite canale, s-au arătat jigniți de vorbele ministrului. ” M-am simțit foarte jignit. Rolul dumitale este să rezolvi toate problemele, și ale celui mai deștept, și ale celui mai prost, și ale celui mai tânăr, și ale celui mai bătrân”, i-a transmis unul din fermierii protestatari într-o intervenție la Agro TV .Cât de inadecvată a fost atitudinea înaltului demnitar s-a putut vedea din ”lucrarea” care i s-a aplicat domnului Barbu după momentul penibil de marți. În toate aparițiile ulterioare, ministrul Agriculturii, a cotit-o cu 180 de grade, cu scuze, discursuri împăciuitoare și efuziuni de bunăvoință pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă viața satului din România. Cumva, o replică stângace la stilul primului-ministru, care, probabil, l-a băgat în ședință pe ministrul Agriculturii cu câteva lecții de PR.

 

MIERCURI, 17 IANUARIE 2023

Prea multă corupție. Biserica își face DNA

Declarația săptămânii vine din partea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Domnia sa a anunțat că de la Cancelaria Sfântului Sinod se va propune Sfântului Sinod instituirea a două organisme la nivelul Patriarhiei care să cerceteze, în paralel cu autorităţile statului, cazurile de corupţie în rândul clericilor. Inițiativa ar fi fost amorsată, spune dl Bănescu, de recentul dosar penal al IPS Teodosie deschis de DNA pentru cumpărare de influență. IPS Teodosie nu e la primul dosar de corupție, dar până acum a scăpat printre degetele, poate prea răsfirate, ale procurorilor DNA.  Firește, cazul Teodosie e doar vârful aisbergului. Nu ar avea rost altfel ca Sfântul Sinod să formeze ”organe de anchetă” în interiorul instituției Bisericii, dacă pădurea nu ar avea deja prea multe uscături. Nu demult,  opinia publică a luat cunoștință de un alt caz în care episcopul Ioachim Băcăuanul a fost acuzat că a discutat despre „cumpărarea” unei parohii pentru care titularul ar fi urmat să plătească 25.000 de euro. Domnul Vasile Bănescu a explicat  mecanismul de funcționare a celor două organisme judiciare de uz intern. Va exista un organism judiciar compus nu din clerici, ci din persoane abilitate pentru o anchetă judiciară, care să cerceteze pornind de la suspiciuni, de la apariţia în presă, cum e cazul acum, a unor lucruri foarte grave, să cerceteze în paralel cu autorităţile judiciare sau chiar înaintea lor cazul respectiv. În plus, al doilea organism, va permite Patriarhului BOR să folosească dreptul său de devoluțiune (transfer de autoritate către alt ierarh). Încă nu este foarte clar cine ar putea fi persoanele abilitate să facă anchete judiciare. Va atrage Biserica procurori de la DNA cu salarii mai mari? Nu se știe nici cum va colabora organismul judiciar al BOR cu autoritățile de anchetă ale statului. Nici problema cu transferul de autoritate care va fi pusă la dispoziția Patriarhului nu e pe deplin lămurită. Nu se înțelege că mai marele Bisericii va putea ridica autoritatea înalților prelați găsiți corupți dând-o altor fețe bisericești. Pentru că astăzi aceasta este una din marile slăbiciuni ale BOR față de preoții corupți. Nu-i poate nici măcar suspenda de la slujire în timpul anchetelor penale care-i vizează. Purtătorul de cuvânt al BOR consideră că fiecare față bisericească trebuie să se supună legii morale și legii bunului-simț. ”Legile pe care le-am invocat, legea morală şi legea bunului simţ, ar trebui să funcţioneze în fiecare. Înţeleg că funcţionează cu intensitate diferită de la persoană la persoană. Biserica nu poate constrânge pe cineva, dar Biserica, care nu doreşte moartea păcătosului, ca să citez din Sfânta Scriptură, ci îndreptarea lui, Biserica recomandă, din punct de vedere moral, o ţinută şi o atitudine adecvată la realitate”. Nu suna asta ca o amnistie garantată pentru preoții corupți din dotarea BOR?

 

JOI, 18 IANUARIE 2023

Se poate și fără diplomă universitară? A fost profesoară de română 30 de ani, deși nu avea studii

Sunt câteva meserii ce impun o calificare superioară, dar care, în practica infracțională, se demonstrează că pot fi practicate cu succes chiar și în lipsa unei diplome academice. Cel mai recent caz de acest fel este al unei femei din Vaslui. Aceasta timp de 30 de ani a fost ”profesoară” de limba română la un liceu dintr-o comună din județ. Cariera ei s-a încheiat însă joi. A fost arestată. Ea este acuzată că, acum câteva zeci de ani, ar fi folosit o diplomă universitară falsă ca să se angajeze. Deci femeia nu are absolvită nici o formă de învățământ superior, ca să poată preda ca profesor limba română la liceu. Cu toate acestea ea a avut o activitate apreciată obținând în timp gradul didactic I. Ba mai mult, colegii ei o laudă și spun că elevii de la clasa femeii au note foarte bune la examenele naționale, unii chiar cu rezultate notabile la olimpiadele școlare. Deci, fără diplomă de studii superioare, femeia a umplut cu rezultate foarte bune statutul de profesor de limba română pe care și l-a procurat prin fals. Polițiștii o acuză pe femeie de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Seria și numărul diplomei au fost identificate de anchetatori pe mai multe acte de studii. Ciudățenia acestui tip de înșelăciune este că ea pare mai puțin gravă dacă escrocul care se pretează la ea chiar se pricepe la meseria însușită cu o diplomă falsă. Nu sunt informații publice privitor la modul în care autoritățile au aflat despre falsificarea diplomei de profesor în cazul femeii de la Vaslui. Timp de 30 de ani nimeni niciodată nu a deranjat-o, ba mai mult falsul profesor a urcat până la cel mai înalt grad didactic. Astfel de cazuri ridică inevitabil câteva întrebări la care e greu de dat răspuns fără jenă. A avut femeia un talent înnăscut pentru meseria de profesor de limba română? Este sistemul educațional din România atât de slab încât chiar și escrocii fără școală pot promova până la gradul didactic maxim? Este posibil ca nivelul de pregătire din facultățile românești să fie atât de jos încât diferența la catedră a prestației dintre absolvenții lor și cea a unui escroc fără studii devine insesizabilă?

 

VINERI, 19 IANUARIE 2023

Documente. Deși îl studiaseră deja în laborator, chinezii au amânat două săptămâni alarmarea lumii privitor la Covid 19

Deși pandemia pare că a rămas în urmă, rămân foarte multe lucruri încă nelămurite. Undeva, departe de ochii lumii, se fac cercetări, se caută noi informații privitor la declanșarea pandemiei și geneza virusului care a ucis milioane de oameni începând cu anul 2020. Din când în când, cercetările duc la descoperirea de noi elemente privitor la COVID 19 și aproape toate noile informații incriminează politica toxică a statului chinez care a pus în pericol întreg mapamondul. Vineri a fost dată publicității o informație nouă care revoltă comunitatea internațională. Cu două săptămâni înainte de a anunța lumii apariția Covid19, China știa deja multe despre acesta. La finele lunii decembrie 2019, cercetătorii chinezi aveau deja izolat și cartografiat virusul COVID-19. Timp de două săptămâni au ascuns acest lucru, lucru care a făcut ca abia în 11 ianuarie 2020 să aibă loc prima publicare cunoscută a secvenței virusului denumit SARS-CoV-2, după ce autoritățile din China au informat Organizația Mondială a Sănătății. Documentele obținute dezvăluie că o cercetătoare chineză din Beijing ar fi încărcat o secvențiere aproape completă a structurii virusului într-o bază de date operată de Guvernul SUA, pe 28 decembrie 2019. Specialiștii sunt unanim de acord că cele două săptămâni pierdute din cauza secretomaniei guvernului chinez s-ar fi putut dovedi cruciale pentru a ajuta comunitatea medicală internațională să identifice modul în care COVID-19 s-a răspândit, să dezvolte protecții medicale și să inițieze un eventual vaccin.

 

SÂMBĂTĂ, 20 IANUARIE 2023

Analiză comparativă eurostat. Avantajul prețurilor mai mici anulat de veniturile și mai mici!

Institutul care se ocupă cu statistici al Uniunii Europene – Eurostat, a dat publicității în această săptămână o analiză a puterii de cumpărare la nivelul statelor din Uniune. Concluzia despre România este puțin dezamăgitoare și la prima vedere pare ilogică în sensul că deși avem printre cele mai mici prețuri din Europa, românii au una din cele mai scăzute puteri de cumpărare din UE. Este simplu să intuim de ce. Pentru că, tot românii au și printre cele mai mici venituri din Europa. Analiza s-a făcut pe baza prețurilor de consum colectate de țările participante pentru un coș comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din țările europene. Pentru a cumpăra pachetul de mărfuri și servicii etalon, în UE, ca medie, se plătește 100 de euro. Pentru același coș de mărfuri și servicii, un maghiar plătește 68 de euro, un polonez- 61 euro, în timp ce un bulgar și un român nu scot din buzunar mai mult de 59 de euro. Pentru coșul standard de consum luat ca etalon cel mai mare preț îl plătește danezul – 149 de euro. S-ar putea spune că e bine de noi, nu? Nu, pentru că studiul Eurostat, prezintă un top, pe țări, al ”averii” care revine fiecărui cetățean.  Averea este exprimată în dolari americani și include atât averea financiară (salarii, dobânzi, dividende, etc), cât și cea nefinanciară. Averea nefinanciară constă în cea mai mare parte din terenuri și proprietăți imobiliare. Din analiză se vede că cetățeanul danez nu este prea mult deranjat că trebuie să plătească cu aproape 100 de euro mai mult decât românul pentru coșul etalon de mărfuri și servicii. Averea evaluată de Eurostat este cu puțin peste 360 de mii de USD pentru fiecare danez. Indicele de avere similar pentru România este doar 21.545 USD. Ce înseamnă asta? Că un danez ar avea în România, la prețurile de aici,  o putere de cumpărare de 16 ori mai mare decât un cetățean român. La nivel de indice de avere, doar bulgarii sunt sub români – 22.759 USD, în timp de maghiarii un plus de circa 5000 de USD la acest indice față de români.

 

DUMINICĂ, 21  IANUARIE 2023

În Piața Constituției, locul de desfășurare a mitingului organizat pentru transportatori și fermieri, a ajuns, duminică, un singur tractor, pe o platformă. Fermierii și transportatorii care protestează spun că se delimitează de manifestația de duminică, organizată de un avocat apropiat de Diana Șoșoacă.

 

Monica Pană

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *