RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

Nu zvonuri, nu bârfe, nu păreri, doar fapte! *Hunedoara. Statistica îmbolnăvirilor cu COVID-19  *Rata infectărilor din România, zi după zi  *Informațiile utile în condiții de pandemie  *Guvernul pregătește rectificarea bugetară  *Cu cine se aliază Ciolacu împotriva guvernării  *Un medic hunedorean explică cine îi omoară pe tinerii infectați  *Ce planuri are umbra lui Dragnea în Parlament * Ce măsuri ia conducerea militară la spitalul devean  *Ce fac urșii panda în izolare? *Bruxelles-ul pune la bătaie 500 de miliarde de euro asistență financiară în pandemie.

LUNI, 06 aprilie 2020.

CAZURI CONFIRMATE COVID-19

România La zi vs. ziua precedentă
Infectați 4057 +193
Vindecați 406 +32
Decedați 176 +28
Terapie Intensivă 179 +38
Teste făcute 40.987 +2364
Carantină 1639
Izolare

 

#HUNEDOARA. Cazuri CORONAVIRUS. Sunt înregistrate 138 de cazuri confirmate de infecție cu COVID-19 în județ. 2816 de persoane, din judeţul Hunedoara, se află în izolare la domiciliu, fiind monitorizate din punct de vedere medical. Alţi 384 de oameni se află în carantină instituţionalizată, potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi.

#HUNEDOARA. Medicul oncolog Alina Popa s-a vindecat. Medicul oncolog Alina Popa, diagnosticat în urmă cu aproape două săptămâni cu coronavirus, s-a vindecat şi s-a întors acasă. Alina Popa va mai rămâne în izolare acasă, până în 20 aprilie, apoi se va putea întoarce la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.

 

#HUNEDOARA. Vindecare. Colonelul Viorel Demean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a fost externat de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, în 3 aprilie, după ce a fost declarat vindecat.

 

Prima rectificare bugetară în criză a fost aprobată. Ministerul Finanțelor anunță că s-a aprobat prima rectificare bugetară. Majoritatea fondurilor de duc spre Sănătate și Muncă. Bugetul pentru concedii medicale este suplimentat cu un miliard de lei. Bugetul finanțării șomajului tehnic a fost suplimentat cu 7 miliarde de lei. S-au publicat normele pentru amânarea ratelor bancare. În 45 de zile cei are solicită acest lucru de pot adresa băncilor.

Medicii CARANTINAȚI reclamă abuzuri la spitalul din Deva. Scandalurile se țin lanț la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Sindicatul medicilor din spital reclamă mai multe abuzuri. Primul abuz a avut loc,  în opinia medicilor, atunci când, la 29 martie,  Direcția de Sănătate publică (DSP) Hunedoara i-a anunțat printr-o adresă că spitalul intră în carantină. Medicii au fost atunci ”arestați” în spital timp de 14 zile, fiind interzise externările și internările de cazuri noi. Al doilea abuz reclamat de medicii prinși în carantină este regula impusă de DSP ca în cele 14 zile (echivalent a 336 ore) personalul medical să muncească până la epuizare, lipsind total o organizare legală a timpului de muncă și a celui de odihnă. În 30 martie DSP a schimbat regulile și a dispus ca spitalul să interneze cazuri noi de COVID pozitiv. Medicii arată că măsura carantinei, așa cum s-a aplicat la spitalul devean, nu respectă niciun criteriu epidemiologic. În data de trei aprilie, conducerea spitalului a luat decizia de a permite înlocuirea unor angajați cu rezultat negativ al testării aflați în stare avansată de epuizare fizică (contorul arăta deja la acel moment 100 de ore). Sindicatul medicilor acuză că, deși tot personalul era epuizat fizic, nu toți au beneficiat de condiția asta pentru a putea părăsi spitalul. În plus, unul din medicii adus se afla în autoizolare la domiciliu  ca suspect de coronavirus. Medicii ”captivi” în spital se consideră discriminați, solicitând autorităților să permită un contingent mai mare de personal medical în spital pentru a se reveni la un program legal de lucru. Altfel, sindicatul Medicorum Honorem al medicilor din cadrul SJU Deva avertizează că va refuza prezentarea la muncă în condițiile date, adică de muncă forțată cu interzicerea părăsirii incintei unității sanitare la finele programului legal de muncă și supunerea personalului medical la riscuri extreme de îmbolnăvire.

România se împrumută de la BIRD. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care România angajează o linie de creditare de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), banii fiind destinați implementării măsurilor necesare în situația critică de urgență generată de coronavirus. Conform  decretului prezidențial, Parlamentul va ratifica Acordul de împrumut dintre România și BIRD.

 

Plan de relaxare a restricțiilor în Germania. Guvernul Germaniei intenționează să relaxeze, de la 19 aprilie, restricțiile privind deplasările impuse pentru încetinirea răspândirii epidemiei de coronavirus. Vor rămâne după această dată obligativitatea purtării măștilor de protecție în public și limitarea adunărilor mari de persoane. Magazinele vor fi redeschise, dar vor menține reguli stricte privind distanțarea socială.  Măsurile de relaxare sunt luate în contextul în care efectele restricțiilor adoptate în 22 martie sunt resimțite dur pe plan economic, generând recesiune în Germania.

Premierul Marii Britanii internat în spital cu coronavirus. Premierul Boris Johnson a fost internat în spital din cauza infecției cu coronavirus. Ca măsură de precauție, el a primit tratament cu oxigen. Premierul britanic avea deja de 10 zile febră ridicată. Starea lui s-a înrăutățit luni seara, el fiind mutat la terapie intensivă.

 

Pastorul care a luat în derâdere pandemia a fost ucis de COVID-19. Landon Spradlin, un pastor american care a ignorat sfaturile privind distanțarea socială a fost răpus de COVID-19. Bărbatul a participat la începutul lunii martie la mai multe sărbători religioase la care au participat un număr mare de persoane. Pastorul declara de fiecare dată că în jurul coronavirusului s-a iscat o isterie prea mare.

 

Ciolacu se aliază cu COVID-19 împotriva Guvernării PNL.  Pandemia este inamicul public numărul unu al momentului. Guvernarea suportă o presiune imensă și trebuie să rezolve operativ zeci de crize care coagulează în mega-criza coronavirusului. Medicii din spitale se infectează. Oameni fără căpătâi fug din carantină. Mor oameni. Și în climatul ăsta de război, despre ce credeți că s-a trezit vorbind liderul PSD, domnul Marcel Ciolacu? Despre o alianță cu COVID-19. Pentru că asta ar însemna o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban în perioadă de pandemie mondială. Motivația dlui Ciolacu este transparentă la fel ca abilitățile politice ale domniei sale: ”abordarea pompieristică” cu care guvernarea abordează criza! Liderul de la social-democrați nu vrea însă să provoace panică. Anunță că atâta timp cât este pandemie el și partidul stau la fereală în izolare.  Ce povești netoate mai poate scoate tărtăcuța unui lider frustrat de atâta nebăgare în seamă. Am mai văzut asta și înainte. E sută la sută Dăncilă style.

 

MARȚI, 07 aprilie 2020

CAZURI CONFIRMATE COVID-19

România La zi vs. ziua precedentă
Infectați 4.417 +360
Vindecați 460 +54
Decedați 197 +21
Terapie Intensivă 274 +95
Teste făcute 43.578 +2591
Carantină 23.379 +1530
Izolare 91.369 -15.374

 

#HUNEDOARA. Cazuri COVIRUS. 158 de cazuri confirmate cu COVID-19, 2672 de persoane, din județul Hunedoara, se află în izolare la domiciliu, fiind monitorizate din punct de vedere medical. Alţi 402 de oameni se află în carantină instituționalizată, potrivit informațiilor furnizate de autorități.  Persoane vindecate și externate – 30.

 

#HUNEDOARA. Conducerea SJU Deva a demisionat. În plină criză pandemică, managerul Silviu Didilescu (foto), recent pus în funcție și directorul medical Claudiu Antal, au demisionat. Referitor la situația creată, ministrul Sănătăți, Nelu Tătaru, a declarat că ”managerul care era la spitalul din Deva nu a putut gestiona”. Ministerul Sănătății și-a asumat luare unor decizii care ar putea merge până la instalarea unei conduceri militare la spitalul din Deva.

 

#HUNEDOARA. Legume, frunte, lactate, mezeluri de pe online. Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara pune la dispoziția producătorilor și procesatorilor din județ o platformă online în care aceștia își pot comercializa produsele. Producătorii agricoli și procesatorii au posibilitatea să se autentifice personal pe https://piatahunedoreana.ro/ prin crearea unui cont de utilizator, după care se poate trece la completarea anunțului cu datele de contact şi cantitătile oferite spre vânzare.

Creșteri uriașe pe bursele europene. Ședința de tranzacționare de marți s-a deschis în creștere. Motivul este încetinirea ritmului deceselor cauzate de coronavirus în Franța, Italia și Spania. Toți indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis pe verde ședința tranzacționară de marți. Analiștii sunt de părere că speranța ca economia să-și revină crește pe măsură ce panica provocată de pandemie scade. Există evident o corelație clară între cele două. Spre finele săptămânii, când numărul deceselor a crescut  ușor în Europa și au explodat în SUA,  cotele bursiere s-au prăbușit imediat.

Medici români ajută Italia. 14 medici și asistenți au plecat marți din România către Italia pentru a sprijini doctorii de acolo în munca lor de stârpire a pandemiei. Personalul medical românesc va lucra timp de 14 zile într-un spital de lângă Milano, una dintre cele mai afectate zone din Italia. Prin această inițiativă autoritățile române au ținut să transmită un mesaj de solidaritate europeană în aceste vremuri dificile.

 

 Italia. Coronavirusul dă înapoi. Autoritățile au anunțat cel mai mic număr de cazuri noi de infecție cu COVID-19. Rata de transmitere a virusului a scăzut de la 3,3 la 1, ceea ce înseamnă că un bolnav infectează o singură persoană și nu mai mult de trei ca până acum. În momentul în care rata de transfer scapă sub 1 epidemia începe să dispară și ăsta este acum țelul medicilor italieni. Italia rămână însă țara cu cele mai multe decese din lume provocate de COVID-19, 16.523 de morți.

Urși panda rușinoși. Doi urși panda s-au împerecheat la grădina zoologică din Hong Kong imediat după ce aceasta a fost închisă ca urmare a pandemiei de coronavirus. Evenimentul vine după o perioadă de 10 ani, timp în care personalul grădinii zoologice au încercat fără succes să producă episodul de tandrețe dintre cei doi ursuleți. La urma urmei, nu a fost nevoie decât de puțină intimitate, pe care, până acum,  animalele nu au putut-o avea din cauza vizitatorilor.

 

MIERCURI, 08 aprilie 2020

CAZURI CONFIRMATE COVID-19

România La zi vs. ziua precedentă
Infectați 4761 +344
Vindecați 528 +68
Decedați 227 +30
Terapie Intensivă 162 -112
Teste făcute 47.207 +3629
Carantină 25.556 +177
Izolare 89.976 -1393

 

#HUNEDOARA. Cazuri COVIRUS. 174 de cazuri confirmate cu COVID-19, 20 decedați, 2801 de persoane, din județul Hunedoara, se află în izolare la domiciliu, fiind monitorizate din punct de vedere medical. Alţi 405 de oameni se află în carantină instituționalizată, potrivit informațiilor furnizate de autorități.  Persoane vindecate și externate – 30.

#HUNEDOARA. Manager militar la spitalul din Deva. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, că a instalat manager militar la spitalul din Deva. ”Nu există circuite, iar cele care există nu sunt respectate. Avem de făcut o muncă, care trebuie să înceapă cu personalul medical”, a spus Tătaru, apreciind că situaţia de la Deva este dificilă, dar nu la fel ca la Suceava. Șeful Spitalului Județean de Urgență Deva va fi directorul medical al Spitalului Militar de Urgență „dr. Aristide Serfioti” din Galați, lt. col. medic dr. Constantin Vlase. Acesta este medic specialist boli infecțioase. Alături de el, maiorul medic Bogdan Ion Țambrea, instructor superior – catedra de pregătire medico-militară din Secția de Pregătire medico-militară Târgu-Mureș, din cadrul Institutului Medico-Militar, cu experiență dobândită în misiuni în teatrele de operații din Balcani, va asigura funcția de director medical. Locotenent colonelul Ioan Cătălin Ciopei, din structura de asigurare logistică a Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Augustin” Sibiu, de asemenea, cu experiență în teatrul de operații în Afganistan, va asigura coordonarea serviciului administrativ.

#HUNEDOARA. Un medic hunedorean explică cine ucide tinerii infectați cu COVID-19. Medicul Roxana Betea, specialist ATI la Spitalul Județean Deva, infectată cu COVID-19, oferă o posibilă explicație privitor la cauzele care generează mortalitatea în rândul tinerilor fără comorbidități infectați cu coronavirus . În opinia specialistului, nu COVID-19 îi ucide pe tineri ci infecțiile nosocomiale din spitale. ”Dacă ei ajung să nu mai respire sunt puși la ventilator. De aici încep infecțiile, cele nosocomiale, de unde chiar mori, nu din cauza COVID-19”, a declarat medicul pentru MEDIAFAX. Practic, tinerii ajung să moară de infecții nosocomiale, apare o pneumonie suprainfectată care nu răspunde la nici un cocktail de antibiotice.

Site de testare COVID cu Inteligență Artificială. COVID Monitor este o platformă digitală care are rolul de a pretesta subiecții de coronavirus, cu scopul de a reduce din presiunea pusă pe sistemul medical și pe centrele de triaj. Componenta de Inteligență Artificială face o clasificare automată a simptomelor particulare introduse de fiecare utilizator online în parte, încadrîndu-l într-o categorie de diagnostic, în funcție de asemănările și deosebirile identificate în datele furnizate. Pe site, oamenii completează un chestionar pe seama simptomelor pe care le au, iar sistemul returnează un rezultat privind posibilitatea infectării dacă simptomele acestora sunt comparabile cu cele provocate de coronavirus. Platforma COVID Monitor a fost dezvoltată cu acordul Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență.

Speranțe noi pentru republica penalilor. Sorina Pintea și-a retras demisia. Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, demisie înregistrată în 5 martie 2020. Doamna Pintea informează conducerea Consiliului Județean Maramureș, care tutelează spitalul, că este în concediu medical și recomandă chiar, cine ar fi persoana potrivită să preia funcția de manager al spitalului. După ce a fost arestată ca urmare a unui flagrant reușit pentru luare de mită, fostul ministru al Sănătății a fost plasată ulterior sub control judiciar.

Umbra lui Dragnea la Parlament. Domnii senatori Șerban Nicolae (PSD) și Daniel Zamfir (PSD) au introdus un amendament la Legea Consiliului Concurenței potrivit căruia președintele României a fost eliminat din procedura de numire a conducerii instituției. Amendamentul a fost aprobat de comisiile de specialitate. Senatul este forul decizional în cazul acestei legi. Activitatea Consiliului Concurenţei se desfăşoară pe două componente principale: una preventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe şi una corectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal. De ce ar dori PSD-ul să scoată din numirea șefului unei instituții esențiale pentru economie arbitrajul prezidențial? Păi, vă dați seama cât de mult ar îngrășa firmele de casă ale PSD concurența neloială care ar putea urma?

 

JOI, 02 aprilie 2020

CAZURI CONFIRMATE COVID-19

România La zi vs. ziua precedentă
Infectați 5202 +441
Vindecați 647 +119
Decedați 248 +19
Terapie Intensivă 178 +16
Teste făcute 51.802 +4595
Carantină 25.586 +30
Izolare 87.400 -2576

 

#HUNEDOARA. Cazuri COVIRUS. Înregistrate 212 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID, 21 decese, circa 50 de vindecări, 391 de persoane sunt în carantină, 2730 de persoane sunt în izolare. Persoane vindecate și externate – 30.  Județul Hunedoara se află pe locul patru național la număr de cazuri de infecție cu COVID-19, după Suceava- 1487 cazuri, București – 659 cazuri și Timiș – 252 cazuri.

RT PCR la Hunedoara. Spitalul Municipal ”Dr. Al. Simionescu” Hunedoara a primit aparatul rapid de testare pentru noul coronavirus. Este vorba despre dispozitivul numit ” Platformă Integrală de Biologie Moleculară prin Metoda RT PCR”. El poate executa 750 de probe în 24 de ore. Aparatul a costat 450.000 de lei, banii fiind alocați de Primăria Hunedoara. Spitalul din Hunedoara este prima unitate medicală din județ care are un astfel de aparat.

#HUNEDOARA. Primăria Deva a început dezinfecția generală. Primăria Municipiului Deva şi firma SC Coral Impex SRL au demarat acţiunea de dezinfecţie a tuturor scărilor de bloc din municipiul Deva. Pentrul liniștea cetățenilor, autoritățile locale au precizat că soluţia cu care se dezinfectează scările de bloc este peroxid de hidrogen, iar diluția este de 10%. Substanța este autorizată de Ministerul Sănătății. Acțiunea de dezinfecție a început din cartierul Micro 15 şi va continua până când vom acoperi fiecare bloc şi scară de bloc din toate cartierele municipiului Deva.

Cu voie de la poliție. Puteți cumpăra carnea de miel ca de obicei. Poliția Română a făcut precizări privitor la modul în care se poate procura în acest an carnea de miel. Procedura nu diferă semnificativ de cea din anii trecuți. Cetățenii pot merge la piață sau la măcelăria de unde au cumpărat miei în fiecare an. În plus față de anii trecuți, ei trebuie să aibă însă asupra lor declarația pe propria răspundere cu punctul 2 bifat (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază) și cartea de identitate. Poliția recomandă ca cei care merg să cumpere carne de miel să fie singuri nu însoțiți de familie. Spre deosebire de alți ani,  campările comercianților cu turme de miei la intrările în orașe nu va mai fi permisă.

500 de miliarde de euro. Acord UE de atenuare a efectelor pandemiei. Joi, târziu în noapte, miniștrii de finanțe ai statelor din zona euro au ajuns la un acord privind un plan de asistență financiară pentru atenuarea efectelor economice generate de criza coronavirusului. Pentru început vor fi alocați 500 de miliarde de euro. Aceștia vor fi vor fi disponibili imediat. Va urma și o a doua etapă unde noi alocări vor fi făcute pentru constituirea unui fond de relansare economică. Accesul la bani va putea fi făcut prin proceduri simplificate de creditare, țările care vor accesa fonduri trebuie să își asume doar că vor folosi fondurile pentru a susține costurile interne de finanțare directă și indirectă a serviciilor medicale, de tratament și prevenție asociate crizei COVID-19. Până la momentul semnării Acordului, Guvernul olandez a condiționat semnătura sa de impunerea încadrării în condițiile macroeconomice (deficit mai mic de 3 la sută din PIB) stabilite prin Mecanismul European de Stabilitate pentru țările care accesează aceste linii de creditare. Acest lucru ar fi scos Italia din rândul țărilor beneficiare ale asistenței financiare, din cauza deficitelor bugetare mari pe care le are. Dar în același timp Italia este cea mai lovită țară de COVID-19, iar eliminarea ei din proiectul de asistență financiară semăna prea mult a crimă în condițiile date. În urma unor negocieri dure, Olanda a revenit asupra condiției sale și a semnat Acordul.

Planuri de ieșire din izolare. Danemarca și Austria și-au anunțat planurile de ieșire din izolare. Ce se poate observa este că deși se poate simți o relaxare, atingerea stării de normalitate va mai întârzia. Planul de ieșire din izolare a Austriei: 14 aprilie – se redeschid magazinele mici; 1-10 mai – se deschid și restul magazinelor; din 15 mai – se redeschid restaurantele cu ajustări care să permită păstrarea distanței de precauție, se redeschid școlile; luna iulie cel mai devreme – se autorizează evenimente culturale și sportive, adunări publice. Dincolo de aceste relaxări, austriceii vor fi obligați să poarte măști în supermarketuri, să-și limiteze călătoriile, iar învățământul universitar ca continua cursurile pe online până la finele anului universitar.

Au mers ca oile la tăiere. Imaginile au șocat o lume întreagă. Circa 2000 de persoane din Transilvania și Moldova s-au înghesuit în parcarea din fața Aeroportului din Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania la muncă în agricultură. Modul haotic în care a fost organizată plecarea lor în plină pandemie a fost ca o palmă dată autorităților române. Fără să respecte cât de cât distanța socială, cei 2000 de oameni s-au expus unui risc major de îmbolnăvire sub ochii personalului aeroportului, poliției, jandarmeriei care trebuiau să ia deciziile care să evite o astfel de aglomerare umană. După consumarea acestui eveniment alerta a crescut la maxim în rândul autorităților, conducerii Aeroportului Cluj cerându-i-se demisia pentru modul defectuos în care a organizat plecarea muncitorilor români. În realitate, la o analiză corectă, evenimentul plecării celor 2000 de români a prins nepregătit pe toată lumea începând de la cei care trebuiau să organizeze grupurile de oameni care se înghesuiau în autobuzele care i-a dus la aeroport de peste tot din țară.

ORDONANȚA 8. Să stăm acasă de Paști. Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au anunțat joi seara emiterea ordonanței militare numărul 8. Ea prevede, printre altele, păstrarea deschisă a piețelor agro-alimentare pe perioada stării de urgență, suspendarea exporturilor la materii alimentare de bază (grâu, ovăz, orz, porumb, orez…), autorizarea titularilor de pescuit pentru desfășurarea de pescuit comercial și acvacultură și pentru comercializarea produselor.  Autoritățile au reiterat recomandarea ca de Paști toată lumea să stea acasă pentru a nu facilita răspândirea virusului.

COVID-19 POATE face ȘI pace. Pandemia de coronavirus a stopat războiul civil din Yemen care durează de mai bine de 5 ani și a produs zeci de mii de victime. Forțele guvernamentale sprijinite de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord de încetare a focului cu forțele Houthi, sprijinite de Iran,  care controlează capitala țării Sana’a. Pe perioada acordului, ambele părți combatante își spun speranțele în ONU care este chemată să intervină și să sprijine oamenii prinși în război.

Hora vindecării de COVID-19 la olteni. Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Victor Babeș din Craiova au ieșit în curtea instituției și au încins o horă pe melodia ”M-a făcut mama oltean”. Descătușarea emoțională în grup de la Craiova a fost cauzată de salvarea unui pacient COVID-19 după 32 de zile de internare, dintre care 7 zile în Terapie Intensivă. Bolnavul a privit hora spontană de la geam și i-a aplaudat pe oamenii care l-au făcut bine. O probă superbă de umanitate pe care vremurile crunte le provoacă dintotdeauna. Acum a fost varianta oltenească. Cu echipament de protecție inclus.

 

VINERI, 03 aprilie 2020

CAZURI CONFIRMATE COVID-19

România La zi vs. ziua precedentă
Infectați 5467 +265
Vindecați 729 +82
Decedați 265 +17
Terapie Intensivă 183 +5
Teste făcute 55.430 +3.628
Carantină 25.226 -360
Izolare 77.317 -10.083

 

#HUNEDOARA. Cazuri COVIRUS. Înregistrate 227 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID, 20 decedați, 2793 de persoane, din județul Hunedoara, se află în izolare la domiciliu, fiind monitorizate din punct de vedere medical. Alţi 377 de oameni se află în carantină instituționalizată, potrivit informațiilor furnizate de autorități.  Persoane vindecate și externate – 30.

#HUNEDOARA. Primele măsuri la SJU Deva. Medicii militari care au preluat managementul Spitalului Județean de Urgență din Deva și-au început mandatul cu o evaluare a întregului personal medical care sunt în spital de 12 zile în regim de carantină. S-a solicitat testarea tuturor persoanelor aflate în spital. Lipsa de organizare de la începutul pandemiei a făcut ca în spitalul devean să se amestece persoanele infectate cu cele neinfectate, lucru ce a permis infecției să se extindă. Chiar vineri alte 7 asistente medicale și infirmiere s-au pozitivat COVID-19. Se presupune că infectarea cadrelor medicale s-a produs ca urmare a unor erori la dezechipare, dat fiind faptul că acestea aveau costume de protecție. O altă măsură a vizat separarea traseelor intraspitalicești pe care au acces doar bolnavii COVID-19. Reconfigurarea circuitelor vine la pachet cu relocare a pacienților cu coronavirus de cei care suferă de alte boli. Vineri a avut loc și o dezinfecție a spațiilor intraspitalicești.  Luni va avea loc un schimb masiv de personal medical, cei care au lucrat până acum urmând a fi înlocuiți. Personalul care iese va sta în carantină 14 zile. Consiliul Județean Hunedoara va asigura finanțarea necesară cazării cadrelor medicale, atât a celor care vor fi plasate în izolare, cât și a personalului care își începe activitatea luni dimineață.

PRIMA. Cehia relaxează restricțiile. Cehia este prima țară din Europa care relaxează măsurile de carantină. Au fost redeschise magazinele de bricolaj, de vânzări și reparații biciclete, florăriile, magazinele de optică. Începând de marți se va putea călători și în străinătate pentru urgențe, iar la revenirea în țară vor sta în carantină 14 zile.  Oamenii pot ieși să facă sport în aer liber în grupuri de maxim 2 persoane cu respectarea distanței sociale. Cehii dispun și de o aplicație pe smartphone care îi ajută să vadă dacă au trecut pe lângă o persoană cu coronavirus. O astfel de aplicație este în discuție și la nivel european.

EXPORT. Potrivit estimărilor, România a exportat până în prezent circa 86 la sută din exportul preconizat la grâu și 67 la sută din cel destinat porumbului. Conform declarației premierului Ludovic Orban, restricțiile la export pentru acest tip de produse introduse prin Ordonanța Militară nr. 8 vizează doar țări din afara UE. Necesarul de grâu al industriei de panificație al României este de 220.000 de tone de lună. Producția de grâu a României a fost în 2019 de 9,87 milioane de tone, iar cea de porumb s-a ridicat la 16,9 milioane de tone.

PUSĂ la locul ei. Sorina Pintea demisă de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Pentru că bonitatea ei morală este franjuri, premierul Ludovic Orban a cerut ministrului Sănătății să stopeze jocul doamnei Pintea de-a managerul penal. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a schimbat, vineri, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Contractul de management al Sorinei Pintea a fost suspendat, iar pe durata suspendării lui unitatea spitalicească va fi condusă de altă persoană. A fost singura soluție la revenirea spectaculos de rușinoasă a doamnei Sorina Pintea la conducerea spitalului din Baia Mare. Demisia Sorinei Pintea din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost înregistrată, în 5 martie, la Consiliul Județean Maramureș. În demisia înregistrată la CJ Maramureș, Sorina Pintea a scris că a demisionat din funcția de manager al Spitalului din Baia Mare având în vedere că este cercetată penal într-un dosar al DNA și pentru o bună desfășurare a urmăririi penale și a procesului penal. Sorina Pintea a fost plasată sub control judiciar pentru luare de mită. Sorina Pintea a revenit pe urmă asupra demisiei, anunțând Consiliul Județean Maramureș, cât şi alte instituții că se află în concediu medical.

Autoritățile Suedeze refuză instaurarea carantinei. Restaurantele și barurile sunt deschise în continuare în Suedia, la fel și școlile și locurile de joacă pentru copii. Guvernul suedez spune că se bazează pe conștiința populației să se protejeze. Adică, dacă oamenii consideră că nu e bine să facă adunări publice nu vor face, sau, din contră, vor face dacă așa le dictează conștiința. Autoritățile suedeze nu intervin ca să influențeze în nici un fel decizia cetățenilor. Guvernul suedez este convins că politica lui neintervenționistă va funcționa. Cu toate acestea, în Suedia sunt până acum 9000 de oameni infectați, iar aproape 800 au murit deja. Cifre care aproape strigă de la sine că fără carantină o tragedie e aproape sigură în țara nordică.

Informatică de pe vremea lui Ceaușescu în guvernul american. Surprinzător de rămas în urmă este sistemul informatic folosit de autoritățile americane, dat fiind faptul că ani în șir a existat percepția că în țara lui Bill Gates și Steve Jobs nu se lucrează decât cu ultimele software-uri. Iată că nu e așa. Copleșite de numărul imens de cereri de șomaj pricinuite de criza COVID-19 departamentele din sfera muncii și protecției sociale și-au dat seama că sistemele informatice pe care lucrează vechi de 40 de ani nu fac față. În statele New Jersey, Kansas, Connecticut a fost lansat un apel disperat pentru angajarea unor programatori care cunosc limbajul COBOL. Acest software de administrare a bazelor de date și business a avut perioada lui de glorie

începând din anii 1960 până prin 1980,  după care a fost tras pe linie moartă acolo unde și-au făcut loc software-uri moderne și mult mai performante.  Iată însă că în administrația americană acest lucru nu s-a întâmplat, funcționarii publici fiind obligați să lucreze și acum pe sisteme informatice ultra vechi.

 

SĂMBĂTĂ, 11 aprilie 2020

CAZURI CONFIRMATE COVID-19 – 3613 persoane, 146 decese

România La zi vs. ziua precedentă
Infectați 5990 +523
Vindecați 758 +29
Decedați 306 +36
Terapie Intensivă 208 +25
Teste făcute 59.272 +3.842
Carantină 24.984 -242
Izolare 74.233 -3,084

#HUNEDOARA. Cazuri COVIRUS. Înregistrate 254 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID, 20 decedați, 2597 de persoane, din județul Hunedoara, se află în izolare la domiciliu, fiind monitorizate din punct de vedere medical. Alţi 378 de oameni se află în carantină instituționalizată, potrivit informațiilor furnizate de autorități.  De la începutul crizei în județ sunt înregistrate 26 de decese provocate de COVID-19. Persoane vindecate și externate – 53.

Analiză. Pandemia în România. Institutul Național de Statistică face o analiză a evoluției pandemiei în România, de la identificarea primului caz până la începutul săptămânii. În data de 26 februarie a fost înregistrat primul caz în țara noastră. Începând cu 10 martie numărul cazurilor a început să crească constant pentru ca în săptămâna aceasta să se ajungă la o medie de 300 îmbolnăviri pe zi. Vârsta medie a pacienților morți a fost de 66,6 ani. Cea mai tânără persoană decedată avea 27 de ani, iar cea mai vârstânică – 94 de ani. Distribuirea bolii pe sexe relevă ca predominantă infecția la bărbați, în 63.5 la sută. 11,6 procente din cazurile de îmbolnăviri s-au înregistrat la persoane care au venit în România din străinătate, iar 41,1 la sută din cazuri s-au înregistrat prin contact direct cu aceste persoane sau cu contacții acestora. 16,3 la sută din totalul cazurilor confirmate au fost din rândul personalului sanitar.

Prima dată în 68 de ani. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a transmis, sâmbătă seara, primul ei mesaj televizat de Paște din cei 68 de ani de domnie. În discursul ei, regina a spus că mai mult ca oricând, Sfânta Sărbătoare a Paștelui vine acum într-un moment în care oamenii au nevoie de Lumină și de speranța că până la urmă, prin credință, totul va fi bine. Pentru că, a spus Maiestatea Sa, la urma urmei ”Paștele nu este anulat!” iar bucuria Învierii Domnului vine ca un balsam menit să mai atenueze din zbuciumul sufletesc prin care trece omenirea pe timp de pandemie.

DUMINICĂ, 12 aprilie 2020

Paște Catolic. Un milion de cetățeni români, alături de peste un miliard de credincioși catolici și protestanți din toată lumea sărbătoresc Învierea Domnului. Pandemia a schimbat însă toate vechile obiceiuri legate de sărbătorirea Paștelui. Bisericile sunt goale, credincioșii fiind chemați să-l regăsească pe Dumnezeu în intimitatea sufletului lor și a căminului lor. Papa Francisc a celebrat sâmbătă seara Vigilia Pascală, Sfântul Părinte slujind aproape singur în imensa Bazilică Sfântul Petru. Binecunoscuta binecuvântare papală ”Urbi et Orbi” are loc duminică în fața a doar câtorva persoane.

Pandemia în lume. Săptămână cu cifre în creștere. Numărul persoanelor infectate cu coronavirus a depășit 1.700.000 la nivel mondial, cu 104.938 de morți. În Spania sunt înregistrate 161.852 de cazuri de infecție, Italia-147.577, Franța-125.942, Germania-122.855, China – 83.014, Marea Britanie-79.841, Iranul-70.029, Turcia-47.029. SUA au depășit Italia la morbidități, peste 20.000 de oameni din America au murit până acum de COVID-19. Epicentrul american al infecției este statul New York unde sunt înregistrate 180 de mii din cele 520 de mii de cazuri de infecție din SUA. Bilanțul epidemiei de coronavirus a ajuns la 19.468 de morți în Italia, cu 619 decese înregistrate sâmbătă, și 152 de mii de persoane infectate până acum. În Marea Britanie, se bat noi recorduri de morbiditate, sâmbătă fiind înregistrate 917 decese. Spania a confirmat peste 16 mii de decese de la începutul focarului, numărul deceselor scăzând însă de la 950 în 2 aprilie, la 510 decese în 11 aprilie.  Până acum, pe plan mondial s-au vindecat 390.335 de persoane, cele mai multe în China-77.877, urmată de Spania-59.109, Germania-53.913, Iran-41.947 și Italia-30.455.

 

 

Monica Pană

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *