RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 15 martie 2021

Tragediile românești au fost și rămân de Oscar. Documentarul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, este primul film românesc nominalizat la premiile Oscar. Și nu o dată, ci de două ori! ”Colectiv” a fost nominalizat la categoriile: ”Cel mai bun lungmetraj internațional”, anterior numită ”Cel mai bun film străin”, dar și la categoria ”Cel mai bun documentar”. O veste excelentă pentru această săptămână. Aflăm din micile recenzii publicate pe Internet că filmul ”Colectiv” este ” un documentar observațional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureștean Colectiv, care a dus la moartea a 64 de oameni. Filmul urmărește autorități și jurnaliști, căutând să expună adevărul. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public”. Cu alte cuvinte, din câte se poate înțelege, ”Colectiv” este o oglindă cinematografică fidelă în care spectatorii pot vedea clar incompetența, reaua-credință, corupția și neam-prostia autorităților, care, puse toate în operă după incendiu, au dus la decese care altfel ar fi putut fi evitate. Firesc, filmul prezintă o tragedie de acum mai bine de cinci ani. Revoltător este că de atunci și până acum, dacă un alt regizor își propune să facă o producție similară, România îi oferă tragedii cu nemiluita. Nimic nu s-a schimbat în sistem după Colectiv. Infecțiile nosocomiale, dosarele Caracal și Onești, pacienți arși de vii în spitalele țării oferă subiecte de serial. De exemplu, o variantă mult mai dramatică la ”Moartea domnului Lăzărescu” a regizorului Cristi Puiu, l-ar putea avea ca protagonist pe românul ars  transferat după lungi tergiversări din spitalele românești la ”Centre des Grands Brûlés – Institut Medical de Traumatologie et de Réadaptation” în Belgia. A fost un șoc pentru medicii de acolo să constate că românul sosit din spitalele patriei are trei bacterii, o ciupercă, iar rănile îi sunt infectate și miroase. Nu a supraviețuit. Un film așa cum se anunță ”Colectiv” e un rug mediatic prin care este trecut prin foc sistemul criminal care guvernează România. El arde însă doar până la ieșirea din sala de cinema, sau se dă click de închidere pe HBO GO. În stradă, în spitale, în cluburi,  pericolul repetării unei tragedii de Oscar rămâne la fel de mare în România.

MARȚI, 16 martie 2021

Statistică salarii. România, codașă în UE, fruntașă în afara ei. Marți a fost făcută publică o nouă statistică europeană pe subiectul câștigurilor salariale din fiecare țară membră. Nicio surpriză! România, alături de Bulgaria, continuă să rămână în coada acestui clasament. Potrivit datelor preliminare publicate la începutul săptămânii de Oficiul European de Statistică (Eurostat), salariul mediu brut lunar în România înregistrat la nivelul anului 2018 este de 700 de euro. Dacă românii ar dori să se fălească cu câștigurile lor salariale singurii în fața cărora ar face impresie sunt bulgarii care câștigă lunar un salariu mediu brut de 442 de euro. Eurostat consemnează discrepanțe uriașe între salarii pe teritoriul Uniunii Europene. În topul câștigurilor salariale medii lunare din UE se aflau în 2018: Danemarca (4.057 euro), Luxemburg (3.671 euro), Suedia (3.135 euro), Belgia (3.092 euro), Irlanda (3.021 euro), Finlanda (2.958 euro) si Germania (2.891). Comparativ cu România, în statistica Europeană regăsim Ungaria (801 euro) și Lituania (809 euro). Interesant de urmărit este și situația vecinilor României care nu fac parte din Uniunea Europeană. Potrivit cotidianului „Večernje Novosti”, care apare la Belgrad, în vara anului trecut salariul mediu brut în Serbia a fost de 510 euro. Comparația cu Serbia este elocventă pentru a da o dimensiune reală a creșterilor salariale din România în ultimii 30 de ani. Dacă în 1990, în România se plătea un salariu mediu echivalent a 80 de dolari, în Iugoslavia salariul încasat a fost de 650 de dolari SUA. Fără alte comentarii privitor la avantajele apartenenței la UE!

MIERCURI, 17 martie 2021

Președintele SUA pune mâna pe armă în diplomație. Declarația săptămânii aparține președintelui SUA, Joe Biden. Acesta a susținut public ideea că omologul său rus Vladimir Putin  este „un criminal” şi a avertizat că acesta „va suporta consecințe” pentru actele sale. Ca să spună despre Putin că e criminal, președintele Biden a avut un ”alibi” incontestabil de dată recentă: otrăvirea liderului opoziției Alexei Navalnîi cu noviciok, otravă folosită tradițional de serviciile secrete ruse. Analiștii sunt de părere că Biden s-a referit, atunci când a vorbit de consecințe, și la un nou amestec al Rusiei într-un scrutin prezidențial din Statele Unite, şi anume la cel de anul trecut. Nu întâmplător, chiar înainte de declarația lui Biden, serviciile secrete americane au publicat un raport potrivit căruia Putin s-ar fi implicat personal pentru a nu permite alegerea democratului la Casa Albă. Și nu a fost prima dată. Agențiile de informații americane şi fostul anchetator special Robert Mueller au concluzionat anterior că Rusia a intervenit şi în alegerile din 2016 din SUA, pentru a susține candidatura lui Trump printr-o campanie de propagandă menită să o discrediteze pe adversara sa democrată Hillary Clinton.

Informația are un mare grad de credibilitate, dată fiind slăbiciunea recunoscută a fostului lider american pentru șeful de la Moscova. După suspecta și tâmpa admirație pe care Donald Trump a arătat-o față de liderul rus, Joe Biden tranșează cu declarația de miercuri relația cu regimul Putin. Mesajul șefului administrației de la Washington nu lasă nici un milimetru de îndoială: America nu se mai lasă manipulată de la Moscova ca pe vremea administrației Trump. O atitudine necesară, dar greu de spus dacă și suficientă pentru a face America mare din nou.

 JOI, 18 martie 2021

UDMR pune BARIERĂ între magistrații corupți și DNA. După ce domnul Marko Bela a părăsit conducerea, sub Kelemen Hunor, UDMR s-a pervertit. Aportul adus de maghiari la consolidarea infamei Republici Dragnea, subordonarea evidentă față de premierul Ungariei, Viktor Orban, un despot aproape împlinit, face ca agenda secretă a noului UDMR să fie din ce în ce mai ușor de intuit. Domnul Kelemen Hunor caută mereu soluții politice care să slăbească statul român și astfel să se creeze posibilitatea întăririi influenței unor forțe reacționare, interne și externe, care, la un moment dat, să dobândească suficientă masă critică cât să impună teza autonomiei teritoriale, în principal, iar ca efect secundar, transformarea României într-o autocrație fără presă liberă, fără justiție liberă, fără drepturi pentru om, gata, după modelul Ungariei, să dea foc Europei dacă vine vremea.  Nu poți însă să atingi așa un obiectiv până nu ai Justiția la picioare. Ca să faci asta începi cu înființarea unor instituții noi, populate cu procurori și judecători aserviți, care să torpileze, din interior,  procurorii și judecătorii incoruptibili cu dosare penale fabricate,  instituții care, prin modificarea legilor Justiției, devin capabile să-i apere de DNA pe toți politicienii care le-au creat. Secția Specială, apărată acum de UDMR la putere și de PSD din opoziție, exact asta face. Este un picamer perfect la dărâmat justiție independentă, de care susținătorii Republicii Dragnea, lucru de înțeles,  țin cu dinții.  Joi, în Comisia juridică a Camerei Deputaților, exact despre asta a fost vorba: se păstrează sau nu ”picamerul” pe care Republica Dragnea, prin ministrul ei de Justiție, domnul Tudorel Toader, l-a împlântat în inima sistemului juridic românesc?  Cu toate că liberalii și useriștii cu plus s-ar mai fi înțeles până la urmă, UDMR a fost ferm împotrivă. Parlamentarii maghiari de sub comanda lui Kelemen Hunor nu au fost de acord cu desființarea, așa, pur și simplu, a celei mai toxice instituții emanate de Republica Dragnea: Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (S.I.I.J.), supranumită Secția Specială. Și fiindcă fără votul parlamentarilor UDMR, desființarea Secției Speciale nu se poate face s-a ajuns la compromis. UDMR acceptă și va vota pentru desființarea S.I.I.J., cu condiția ca magistrații corupți să nu poată fi anchetați de DNA decât cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Tocmai de către CSM care în februarie a dat aviz negativ pe proiectul de desființare a S.I.I.J. Urât! Două asociații ale magistraților orientate corect, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție, au criticat proiectul de lege considerând neconstituțională determinarea trimiterii în judecată a magistraților corupți de încuviințarea CSM. Ministrul Justiției, domnul Stelian Ion, ridică din umeri și spune că e ”o soluție nefericită”, adică un fel de răul cel mai mic și cu asta basta. Dacă proiectul de lege a desființării Secției Speciale se votează în Parlament pe varianta agreată de UDMR evenimentul se poate defini ca o săritură din lac în puț. În primul rând pentru că desființarea Secției Speciale va naște o super-imunitate pentru magistrații cu probleme penale. Un magistrat corupt, la fel ca un parlamentar corupt, va putea fi protejat de colegi ca să nu ajungă în instanță pentru a fi judecat. În același timp, diferența dintre ce s-a dorit și ce a ieșit, induce credința publică că nu există suficientă voință politică nici în actuala alianță ca să se taie răul de la rădăcină. Actuala Putere nu poate livra, cu mișcări decisive, rapid și fără echivoc, cauterizarea rănilor lăsate de Republica Dragnea. Noua super-imunitate pe care o induce pentru magistrații corupți dar agreați, face ca desființarea Secției Speciale să devină pur formală. Cel mult poate fi remarcată ca o bezea pe care UDMR o trimite peste gardul pușcăriei domnului Liviu Dragnea.

VINERI, 19 martie 2021

Planul Național de Redresare și Reziliență intră în dezbatere publică. Guvernul a discutat în ședința de vineri Planul National de Redresare și Reziliență (PNRR), care urmează sa fie supus dezbaterii publice. PNRR propune un buget de 5 miliarde de euro pentru dezvoltarea transportului feroviar și 4,5 miliarde de euro pentru transportul rutier și autostrăzi. De mare interes, dintre proiectele avute în vedere se evidențiază autostrăzile. Sunt prinse în PNRR: A1 – secțiunea Lugoj-Deva; A3 – anumite secțiuni și Centura Metropolitană Cluj; legătura între Autostrada A1 – Timișoara – Aeroportul Timișoara; legătura Autostrada A8 – Lețcani Vest – Bypass Iași – Iași Dacia; legătura Apahida (Est Cluj-Napoca) – Jucu (Zona industriala si logistică); legătura între Autostrada A1 – Pitești – Mioveni Bypass; legătura Craiova Est – Drum Expres Pitești – Craiova; legătura Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1; legătura A10 – Teiuș – Blaj (zona industrială). În proiectul discutat la guvern se mai propun: 510 milioane euro, pentru Cercetare, Dezvoltare si Inovare, granturi pentru 1.600 de scoli cu elevi cu risc de abandon, 77 milioane de euro alocați industriilor creative,  370 de milioane de euro pentru Programul Național pentru Creșe, Reforma sistemului de pensii. România trebuie să transmită oficial planul de redresare si reziliență, până la 30 aprilie, printr-un singur document integrat, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare si reziliență. Mai multe informații despre PNRR puteți afla AICI.

SÂMBĂTĂ, 20 martie 2021

Să împiedici un om infectat cu COVID-19 să se sinucidă ce e în pandemie: umanism sau dictatură? Pandemia scoate în evidență grava incapacitate umană de a gândi rațional. Ea afectează surprinzător de multă lume, mult mai multă decât s-ar fi așteptat cineva. Un caz de gândire absolut paranormală a fost adus la cunoștința publică sâmbătă. Un bărbat de 68 de ani din Iași a declarat că virusul Covid-19 nu există. Asta nu ar fi încă nimic, dacă omul nu ar fi făcut această declarație la trei zile după internarea în spital, direct la ATI,  cu fix acest diagnostic: infectare cu COVID-19, fiind incapabil să respire normal.  De asemenea, a avut nevoie în regim de urgență şi de efectuarea ședințelor de dializă, pentru că suferea de insuficiență renală acută. După 72 de ore de tratament și observație, pe când starea de sănătate a bărbatului s-a îmbunătățit semnificativ a venit lovitura de teatru: omul a cerut să plece acasă spre totala surprindere a medicilor. I-au fost explicate riscurile la care se supune el, dar și că i-ar putea infecta pe ceilalți membri ai familiei. Totul în zadar. Nimic nu l-a putut face să se răzgândească. Pentru pacientul infectat cu COVID-19, virusul nu există. Dacă nu există, cum ar veni, în mintea lui înseamnă că nu e bolnav, deși evidența îl contrazice:  a zăcut trei zile la ATI. Ce definiție s-ar potrivi pentru o gândire de acest gen?  Să împiedici un om să se sinucidă ce e în acest caz: umanism sau dictatură? Medicii se așteaptă ca bărbatul să se întoarcă la spital în stare gravă sau să moară acasă.

DUMINICĂ, 07 martie 2021

Fotografia săptămânii

 Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu a susținut joi o conferință de presă. Teme clasice, de opoziție, pentru șefuțul de la PSD: guvernare de doi bani, sărăcie, înapoiere, moțiune de cenzură, etc. În timpul discursului însă domnul Ciolacu a fost contrazis fără drept de apel de propriul buzunar. La o manevră greșită a scos din buzunar fără voie un teanc de bancnote de 200 de lei. Bani, nenicule, nu glumă! La purtător! Suma nu contează, dar a fost exact cât a trebuit ca întâiului social-democrat să i se lungească puțin nasul. A fost greu să mai vorbească de sărăcie după asta!

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *