Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat au fost publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale

Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, susţinut de 123.615 de candidaţi din toate promoţiile, au fost afişate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). Rata de promovare înaintea contestaţiilor este de 67,7%.

Rezultate examenului de bacalaureat au fost afişate, luni, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Potrivit rezultatelor finale, 132 de elevi au obţinut media 10, faţă de 104, înaintea contestaţiilor.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Primele rezultate au fost afişate în 4 iulie.

Rata de promovare înaintea contestaţiilor înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de bacalaureat în prima sesiune este de 72,7%, în timp ce rata de promovare, incluzând şi elevii care au provenit din promoţiile anterioare, este de 67,7%. În Capitală, 72,86% dintre elevi au promovat bacalaureatul. S-au înregistrat 104 medii de 10.

După afişarea primelor rezultate, au fost contestate 44.401 lucrări, cele mai multe contestaţii – 18.705 – fiind făcute la proba de Limba şi literatura română. Comparativ cu 2017, anul acesta au fost cu aproximativ 2.000 mai multe lucrări contestate.

În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate “nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

În premieră, probele orale ale examenului de bacalaureat au fost susţinute de elevi în luna februarie.

Probele scrise ale examenului de bacalaureat au început în 25 iunie, cu testul de Limba şi literatura română, şi s-au încheiat în 28 iunie, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 18.015 candidaţi din promoţiile anterioare), potrivit Ministerului Educaţiei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *