S-a semnat finanțarea „Proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Hunedoara”

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat, astăzi, la semnarea finanțării „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Hunedoara”, care va fi implementat de „Apa Prod” S.A. Deva, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Documentul, semnat în urmă cu puțin timp la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prevede că valoarea totală a investițiilor care vor fi finanțate din fonduri europene este de aproape 231 milioane euro.

Astfel, locuitorii din 38 de Unități Administrativ–Teritoriale din județul Hunedoara vor beneficia de modernizarea sau de construirea unor noi rețele pentru alimentare cu apă și pentru colectarea și epurarea apei uzate.

Guvernul condus de Nicolae Ionel Ciucă, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, al cărui ministru este Marcel Ioan Boloș, s-a implicat direct pentru deblocarea acestui proiect și găsirea soluțiilor pentru a face posibilă finanțarea, astfel încât cetățenii să poată beneficia de apă potabilă la standard europene.

În urma realizării proiectului va crește cu 100% gradul de conectare a populației la rețeaua de alimentare.

Acestea sunt, dealtfel, obiective asumate de Partidul Național Liberal, care sunt duse la îndeplinire.

Proiectul semnat astăzi cuprinde, pe componenta de alimentare cu apă, 38 de unități administrativ teritoriale, grupate in 6 de sisteme de alimentare cu apă, respectiv: sistemele zonale Orlea – Deva, Crișcior – Brad, Hobița – Hunedoara și Baniu – Dobra, precum și sistemele de alimentare cu apă Geoagiu și Zam.

Vor fi extinse aducțiunile de apă cu 205 km și vor fi reabilitate pe o lungime de 58 km, vor fi construite 26 de stații de tratare a apei și
vor fi reabilitate alte 8, vor fi construite 19 noi rezervoare și vor fi reabilitate 14, vor fi construite 36 de noi stații de pompare și vor fi
reabilitate alte 32, rețeaua de distribuție va fi extinsă cu 143 km, iar 91 de km de rețea vor fi reabilitați.

Pentru componenta de colectare și epurare a apei uzate, sunt prevăzute investiții pentru rețele în 8 „aglomerări”, respectiv Deva, Hunedoara, Brad, Geoagiu, Geoagiu Băi, Simeria, Hațeg și Călan.

Rețeaua de canalizare va fi extinsă cu 19 km, iar 26 de km vor fireabilitați, vor fi construite 12 noi stații de pompare și vor fi
reabilitate 4, vor fi construite  3 stații de epurare și va fi reabilitată una.

Principalele obiective ale acestei investiții vizează creșterea gradului de conectare a populației la rețeaua de alimentare cu apă, alimentarea cu apă potabilă la standardele de calitate stabilite prin legislație, precum și creșterea gradului de siguranță în funcționarea sistemului.

 

Instituția Prefectului – Județul Hunedoara / Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *