Doi tineri de 18, respectiv 19 ani, au fost reținuți pentru jaf cu violență

Tineri bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, reţinuţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Lupeni

 

La data de 21 august a.c., în jurul orei 01:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au fost de un sesizați de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Lupeni, cu privire la faptul că a fost victimă a unei infracţiuni de tâlhărie.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul, în timp ce mergea spre locuință, pe o stradă din municipiul Lupeni, a fost împins din spate, a căzut şi a fost lovit de mai multe ori cu picioarele, apoi i-a fost sustrasă borseta, în care avea mai multe bunuri personale (cartea de identitate, un card bancar, 10 lei, cheile de la locuință și un telefon mobil).

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  tâlhărie calificată şi au demarat cercetări în vederea identificării prezumtivilor autori.

La data de 22 august 2022, în urma activităților investigative și de cercetare și în urma unei acțiuni la care au participat poliţişti ai structurilor de investigaţii criminale, poliţie rutieră şi ordine publică, au fost identificaţi doi tineri, în vârstă de 19 şi 18 ani, ambii din municipiul Lupeni, bănuiţi de comiterea infracţiunii reclamate.

Cei doi  au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentați magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor preventive.

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate. 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *