Salvați Copiii, program pentru copiii din județ

Salvați Copiii demarează două noi programe de prevenire a separării copiilor vulnerabili de familiile lor. Acestea se adresează copiilor din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin.

Peste 50.000 dintre copii erau, la finalul anului 2019, în sistemul de protecţie specială.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Organizaţia „Salvaţi Copiii”, dintre cei 3.645.267 de copii cu vârsta sub 18 ani din România, 52.783 se află în sistemul de protecţie a copilului, dintre care 17.096 de copii în servicii de tip rezidenţial, iar 35.687 în servicii de tip familial. Pe lângă aceştia, anual, aproximativ 700 de copii sunt părăsiţi în unităţi sanitare, dintre care aproximativ 500 în maternităţi.

În judeţul Hunedoara sunt 1.067 de copii în sistemul de protecţie specială, dintre care 127 în servicii rezidenţiale publice şi 236 în servicii rezidenţiale private, iar restul se află în servicii de tip familial: 225 la asistenţi maternali profesionişti, 401 în plasament la rude până la gradul IV şi 78 în plasament la alte familii/persoane.

Pentru protejarea acestor copii vulnerabili şi rămânerea lor în familie, „Salvaţi Copiii” a identificat soluţii viabile, pe care le-a inclus într-un program complex.

Prin proiect vor fi identificaţi si monitorizaţi 230 de copii expuşi riscului de separare de famili: 115 in judeţul Hunedoara şi alţi 115 din judeţul Caraş-Severin.

Activităţile efective de identificare şi monitorizare vor fi susţinute şi prin crearea a două reţele interinstituţionale, câte una la nivelul fiecărui judeţ, formată atât din reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, cât şi din ONG-uri şi alţi actori privaţi, cu roluri în protecţia, sprijinirea şi educaţia copilului. Cei 230 de copii vor beneficia de servicii sociale complexe atât prin centre de zi (patru centre de zi, câte două în fiecare judeţ, dezvoltate prin proiect), cât şi prin servicii furnizate la nivelul comunităţii de echipe de specialişti. Totodată, acompanierea copiilor expuşi riscului de separare se va face şi prin acordarea de ajutoare materiale, care să contribuie la scăderea gradului de vulnerabilitate socială şi economică, precum şi prin organizarea şi derularea a patru tabere de socializare, dezvoltare a abilităţilor şi a stimei de sine.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *