Sancțiuni contravenționale de 4,75 milioane de lei aplicate pentru încălcarea legislației din domeniul apelor, în prima jumătate a acestui an

În prima jumătate a acestui an, inspectorii din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române” au aplicat amenzi în valoare  totală de 4,75 de milioane de lei, din care aproape jumătate (respectiv 2,11 milioane de lei) au vizat exploatarea necorespunzătoare a agregatelor minerale (balastiere). De asemenea, au fost înaintate 5 sesizări către organele de cercetare penală.

În cadrul celor 3939 de controale organizate, au fost aplicate 485 de sancțiuni, din care 351 au fost avertismente și 134 de amenzi.

Situația (defalcată pe obiective) a sancțiunilor aplicate se prezintă după cum urmează:

  • 720 de controale la balastiere, valoarea totală a amenzilor a fost de: 110.000 de lei;
  • 571 de controale la stații de epurare și sistemele de alimentare cu apă, valoarea amenzilor: 335.000 de lei:
  • 1066 de agenți economici și primării verificațe pentru modul de menținere a stării de salubritate a cursurilor de apă, amenzile aplicate fiind în valoare totală de 185.000 lei;
  • 29 de iazuri miniere și de decantare, amenzile aplicate au fost în valoare de 110.000 lei;
  • Pentru 27 de poluări accidentale, au fost aplicate amenzi în valoare de 220.000 lei
  • Pentru alte folosințe verificate unde s-au aplicat amenzi în cuantum de 1.796.000 lei.

Activitatea de inspecție și control din cadrul Administrației Naționale ”Apele Române” are caracter continuu și vizează pe toți cei care nu respectă legislația în domeniul gospodăririi apelor. În cadrul controalelor, pe lângă sancțiuni, se stabilesc și măsuri (cu termen-limită) prin care se solicită readucerea apelor și a lucrărilor afectate la starea inițială, precum și, după caz, reglementarea/avizarea/autorizarea lucrărilor executate care au legătură cu apele.

Pentru că acțiunile de inspecție se vor intensifica în perioada imediat următoare, vom reveni ulterior cu informații suplimentare în legătură cu rezultatele acestor controale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *