Ziua Independenței de Stat a României sărbătorită la Deva

Marcăm un moment important din istoria țării noastre – Ziua Independenței de Stat a României.

La 10 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878.

Rămâne de neuitat magistralul discurs rostit de ministrul de Externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, unul din ctitorii României moderne, în ziua de 9 mai 1877, în Camera Deputaţilor: ,,Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…suntem o națiune liberă și independentă”.

A doua zi, la 10 mai, Camerele reunite, Adunarea Deputaţilor şi Senatul au votat moţiunile care consacrau noul statut politic de stat independent și suveran al României, iar principele Carol I a semnat actul prin care România devenea stat independent.

Prin bătăliile duse în campania din anii 1877-1878, România şi-a legitimat pe câmpul de luptă obţinerea Independenţei de stat.

Sărbătorirea zilei de 10 mai este pentru poporul român un prilej de a ne arăta recunoştinţa față de generaţiile de luptători şi eroi pentru dreptate socială, libertate, unitate şi independenţă.

Jertfa celor care s-au sacrificat pentru România de astăzi, trebuie să ne amintească zi de zi și de răspunderea și datoria de onoare pe care o avem, de a păstra o Românie independentă și suverană.

Războiul de la granițele României ne reamintește că independența și suveranitatea unei națiuni nu sunt, din păcate, de neatins, nu sunt un dat natural, ci trebuie să veghem asupra lor și să luptăm pentru ele în fiecare zi a existenței noastre.

La mulți ani, dragi români!

La mulți ani, România!

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *