Șase canguri de la o grădină Zoo din vestul țării, omorâţi de câini

Toţi cei şase canguri de la Grădina Zoologică din Timişoara au fost omorâţi de trei câini care au pătruns în habitatul acestora. Doi dintre câini au fost prinşi, iar acum stăpânii lor sunt căutaţi pentu a fi traşi la răspundere. Reprezentanţii Zoo spun că urmează să cumpere alţi canguri.

Trei câini de rasă, bine îngrijiţi, au pătruns în habitatul cangurilor din Zoo Timişoara şi au ucis animalele sălbatice.

”Nu ştim pe unde au intrat în adăpost, nu există nicio spărtură în gard, am verificat. Se pare că au sărit gardul. Au omorât toti cei şase canguri. Au fost trei câini care au făcut dezastrul. Am sunat la firma de ecarisaj şi au prins doi dintre ei. Erau un ciobănesc german şi un rottweiler. E posibil să aibă stăpân, că arătau foarte bine. Dacă sunt microcipaţi, posibil să le găsim stăpânul. Dacă nu, ei vor fi ţinuţi la adăpost. Paguba e de câteva sute de euro pe bucată, e destul de mare. Nu au fost agresivi cu oamenii cei doi câini. Animalele nu sunt de vină, că e în natura lor să vâneze”, a declarat Călin Calamar, administratorul Grădinii Zoologice din Timişoara.

Calamar a explicat că atunci când cangurii se sperie, aceştia nu se mişcă.

”Cangurilor, dacă se sperie, li se blochează toţi muschii, se contractă şi nu se mai mişcă. Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Noi mai avem acolo şi iepuri care sunt liberi, nu credem că de foame au atacat câinii, ci doar din dorinţa de a vâna”, a mai explicat administratorul Zoo.

Câinii au reuşit să sară şi gardul ţarcului în care se află o pasăre Emu, însă aceasta a reuşit să scape de atacul patrupedelor.

”Lângă ţarcul de canguri, e adăpostul cu Emu. Au intrat şi la pasăre, dar aceasta a reuşit să sară peste gard şi a scăpat. Am găsit-o pe alee şi am băgat-o înapoi în adăpost, a scapat”, precizează Călin Calamar.

Dacă vor fi găsiţi stăpânii câinilor, aceştia vor trebui să plăteasca pagubele făcute. Administratorul Grădinii Zoologice spune că vor fi cumpăraţi alţi canguri.

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *