Scandal într-un liceu din Hunedoara, chiar sub nasul polițiștilor

Astăzi, în jurul orei 11:40, polițiștii Biroului pentru Siguranța Școlară au fost sesizați verbal de către un minor în vârstă de 16 ani, elev al unei unități de învățământ din municipiul Hunedoara cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către un profesor al școlii respective. Polițiștii se aflau în curtea unității de învățământ tocmai pentru o desfășurarea unor activități cu caracter preventiv, privind violența în școli. Oamenii legii au aplanat starea conflictuală și au discutat despre incident cu cei implicați și cu reprezentanții școlii, în vederea identificării unor modalități de a preveni astfel de situații.

Totodată,  în acest caz, Poliția Municipiului Hunedoara s-a sesizat din oficiu și a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe. În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că elevul ar fi pătruns într-o altă sală de curs pentru a căuta un prieten, fără a observa prezența profesorului care susținea ora, iar la solicitarea acestuia de a părăsi sala de curs, ar fi avut un comportament neadecvat, fapt care l-a determinat pe profesor să recurgă la forță, pentru a-l scoate din sala de curs.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *