Scandalul noroiului din Petroșani capătă noi dimensiuni. Constructorul amenință că oprește lucrările

Scandalul noroiului din Petroșani capătă noi dimensiuni. Constructorul amenință că oprește lucrările. Este vorba de scandalul iscat în jurul lucrărilor care au loc la rețeaua de apă și canalizare din două cartiere centrale ale municipiului Petroșani. După ce administrația locală de la Petroșani a decis să aplice amenda maximă operatorului de apă și canal din Valea Jiului, acum constructorul amenință că oprește lucrările.

“Precizăm că, pentru a reduce cât mai mult posibil disconfortul creat de investițiile în reabilitarea rețelelor de apă și canalizare pentru cetățenii din Petroșani, muncitorii noștri – în bună parte, ei înșiși cetățeni ai acestei localități și locuitori în zonele vizate de lucrări – au acceptat să muncească și în condiții meteo vitrege și să acționeze în așa fel încât să putem finaliza la termenul stabilit prin contract această investiție. (…) Apreciem că afirmațiile lansate în spațiul public potrivit cărora am produs, în zona Dimitrov, un ”dezastru” nu sunt corecte și semnalăm cu îngrijorare faptul că salariații noștri reclamă tot mai des faptul că se simt amenințați, apostrofați, chiar înjurați, fapt pentru care se tem să mai meargă la acest loc de muncă. În aceste condiții, apreciem că escaladarea unui ”fenomen Ditrău” în Petroșani este extrem de periculos, iar încurajarea lui chiar de către administrația locală este intolerabilă. (…) În acest sens, informăm că, dacă presiunea pusă pe firma noastră va continua, analizăm la modul cel mai serios oportunitatea suspendării tuturor contractelor noastre de lucrări publice pe raza municipiului Petroșani, atât a celor pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, cât și a celor pentru reabilitarea și întreținerea drumurilor publice, până după alegerile locale, chiar dacă, pentru noi, acest lucru poate conduce la neîncadrarea în termenele de execuție și plata penalităților aferente”, arată Doru Tamaș, administratorul firmei Zona D, cea care execută lucrările la rețeaua de apă și canal din Petroșani.

Faptul că în cele două cartiere centrale ale municipiului Petroșani noroiul trece de glezne este mai mult decât vizibil. Cetățenii din zonele respective au făcut nenumărate plângeri la Primăria municipiului Petroșani. Numai că autorizația de construcție nu a fost emisă de autoritățile locale de la Petroșani, ci de Consiliul Județean Hunedoara, acționarul majoritar al SC ApaServ Valea Jiului, beneficiarul lucrărilor.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *