Se cere demisia șefului Gărzii de Mediu

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, cere demisia șefului Gărzii de Mediu Hunedoara. Primarul din Petroșani este nemulțumit de faptul că șeful Gărzii de Mediu a solicitat suspendarea autorizației de mediu pentru Termocentrala Paroșeni.

„Am luat act cu deplină îngrijorare de solicitările iraționale ale reprezentanților Gărzii de Mediu Hunedoara care au cerut suspendarea autorizației de mediu pentru Termocentrala Paroșeni, o unitate economică de importanță strategică națională care trebuie menținută în funcțiune în orice condiții. Nu este cu siguranță momentul oportun să vorbim despre stoparea activității la această unitate, singura care la acest moment produce energie electrică utilizând cărbunele din Valea Jiului și consider că interesul cetățenilor, al națiunii române trebuie să primeze în fața oricăror alte interese, indiferent de natura acestora”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

 

Termocentrala Paroșeni a fost amendată pentru că nu deține o instalație de monitorizare a mercurului. Conducerea CEH a încercat să achiziționeze o astfel de instalație, însă, la licitațiile organizate nu s-a prezentat nicio societate.

„În acest context cer demisia șefului Gărzii de Mediu Hunedoara, Dorel Bretean, cel care a decis în mod arbitrar să sancționeze Sucursala Electrocentrale Paroșeni cu 80.000 de lei pentru că unitatea nu ar dispune de o instalație de monitorizare a mercurului, deși NICIODATĂ la Paroșeni nu a rezultat mercur în urma arderii huilei, iar șeful Gărzii de Mediu știa că a fost organizată o licitație în acest sens, la care nu s-a prezentat nimeni.
Să nu uităm că la Termocentrala Paroșeni s-au făcut investiții substanțiale în ceea ce privește protecția mediului, inclusiv instalația de desulfurare care funcționează la parametrii optimi”, mai arată edilul.

Lucrările de modernizare au început în anul 2014. Contractul nu a fost însă unul care a decurs lin. Constructorul a amenințat de mai multe ori că pleacă din cauza neplății lucrărilor. Investiția a vizat construirea unei instalații de desulfurare a gazelor de ardere, dar și schimbarea tehnologiei de colectare, transport și depozitare a zgurii și cenușii rezultate în urma procesului de ardere a cărbunelui în termocentrală. Lucrările au costat peste 70 de milioane de euro.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *