Se fac înscrieri la festivalul internațional de film documentar One World Romania

Cea de-a 14-a ediţie a festivalului internaţional de documentar şi drepturile omului One World Romania va avea loc în luna mai 2021, iar înscrierea mediumetrajelor şi lungmetrajelor a fost deschisă.

One World Romania va avea loc în Bucureşti, între 21 şi 30 mai 2021.

Filmele înscrise trebuie să fi fost finalizare după ianuarie 2019, iar subtitrarea în limba engleză e obligatorie. Data limită pentru înscrieri este 15 ianuarie 2021.

„Festivalul nu caută ştiri, reportaje de televiziune, programe de informare mediatică, filme promoţionale sau de corporaţie: «un subiect bun» legat de drepturile omului nu este suficient pentru a face filmul eligibil. Esenţială e maniera în care e realizat filmul şi de-abia aşteptăm să descoperim abordări cinematografice originale – abordările voastre unice – şi să le împărtăşim publicului nostru”, au transmis organizatorii într-un comunicat.

Documentarul „Strada Deşertului nr. 143/ 143 rue du désert”, coproducţie Algeria, Franţa şi Qatar, a fost desemnat de juriul de specialişti câştigătorul trofeului One World Romania 2020 şi a primit şi premiul juriului liceenilor.

Ediţia de anul acesta a avut loc în format hibrid, online şi în aer liber.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *