Ședință cu scântei în Consiliul Local Deva

Astăzi, la ora 16.00, va avea loc prima ședință ordinară din acest an a Consiliului Local (CL) Deva. Pe ordinea de zi inițială, la punctul 3 este un proiect de hotărâre privind schimbarea din funcție a viceprimarului Răzvan Mareș, iar la punctul 4 desemnarea altei persoane care să ocupe acest post. Motivul pentru care primarul Florin Oancea, care este inițiatorul proiectului, dorește schimbarea lui Răzvan Mareș este, conform notei de fundamentare, activitatea defectuoasă de la SPIGM, serviciu pe care îl coordonează viceprimarul în funcție. Foarte probabil nominalizarea va fi, dacă se va ajunge aici, Andreea Ciobanu, de la PSRO, colegă de partid cu Răzvan Mareș. Pentru a fi schimbat sau numit un viceprimar este nevoie de o majoritate calificată de voturi, de două treimi din numărul consilierilor, în cazul Devei fiind vorba despre 14 din 21. La ora actuală în CL Deva sunt câte șase consilieri de la PSRO și PSD, cinci de la PNL, partid din care face parte și primarul Oancea, și câte doi de la ALDE și UDMR. Însă, în urma zvonurilor care spun că reprezentanții PSD din CL Deva nu se vor prezenta la ședință, Florin Oancea a anunțat, astăzi, că va propune și înlocuirea celuilalt viceprimar, social – democratul Ovidiu Moș. Motivul este același SPIGM, Ovidiu Moș urmând a răspunde pentru proasta activitate de acolo în perioada în care a fost primar interimar. Rămâne de văzut dacă va fi cvorum la ședință, în primul rând, și abia după aceea cum vor vota consilierii prezenți. În principiu, Florin Oancea s-ar baza pe voturile din PNL, cinci, și tot atâtea de la PSRO, fiind cert că Răzvan Mareș nu va fi de acord, însă în partidul viceprimarului în funcție au mai fost „defecțiuni”. În plus, Mareș este și președintele PSRO în județ și, probabil, mizează pe cel puțin două voturi favorabile lui din partea a doi colegi de partid în CL Deva. Apoi UDMR și ALDE sunt în coaliție, cel puțin la nivel central, cu PSD, și este greu de anticipat cum vor vota consilierii acestor partide. Ce va fi, însă, vom vedea în această după masă.

 

Claudiu POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *