Poliția Română are un nou șef

Cătălin Ioniţă a fost înlocuit de la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susţinând că Ioniţă a cerut a cerut ministrului Carmen Dan să fie schimbat din funcţie, invocând motive persoane. Ioniţă va fi înlocuit cu şeful Poliţiei de Frontieră, Ioan Buda. Cătălin Ioniţă conducea Poliţia Română din luna ianuarie, când l-a înlocuit pe Bogdan Despescu, demis în urma scandalului izbucnit după arestarea poliţitului Eugen Stan, cercetat după ce a agresat sexual mai mulţi copii.

Decizia de schimbare a şefului Poliţiei Române a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

Ministerul Afacerilor Interne susţine, într-un comunicat de presă, că chestorul Cătălin Ioniţă a fost înlocuit la cererea sa, care a invocat motive personale.

În locul lui Cătălin Ioniţă, a fost propus fostul şef al Poliţiei de Frontieră Ioan Buda.

„Şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Cătălin Ioniţă, a solicitat ministrului afacerilor interne încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române. Solicitarea a fost motivată de considerente personale. Conform prevederilor legale, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a transmis documentele Prim-ministrului Guvernului României împreună cu propunerea de împuternicire în funcţia de inspector general al Poliţiei Române a chestorului general de poliţie Ioan Buda, fostul şef al Poliţiei de Frontieră”, transmite marţi Ministerul Afacerilor Interne.

Cătălin Ioniţă a fost împuternicit în funcţia de şef al Poliţiei Române în 17 ianuarie, când l-a înlocuit pe Bogdan Despescu, demis în urma scandalului izbucnit după arestarea poliţitului Eugen Stan, cercetat după ce a agresat sexual mai mulţi copii.

Ioniţă a fost numit la propunerea ministrului Carmen Dan, situaţie care a provocat un conflict cu premierul de atunci Mihai Tudose.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *