Senatorul Carmen Hărău a învins! Președintele Iohannis a promulgat legea de reducere a vârstei de pensionare pentru hunedorenii din zonele poluate

După trei ani de luptă în Parlamentul României, Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara, își vede munca împlinită: legea care prevede reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru zonele cu poluare remanentă din județul Hunedoara a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, prin Decret nr. 441/ 2020 și a devenit Legea nr. 163/ 2020.

 

„Am învins!”, spune cu mîndrie Carmen Hărău. „Am dus la capăt, cu mare dificultate, lupta mea de ani de zile să câștig un pic de bine pentru hunedoreni! Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, mai ales Guvernului Ludovic Orban și Președintelui României!”

Reamintim faptul că este vorba despre un proiect de lege propus Parlamentului de Carmen Hărău încă din martie 2017. În 7 iulie 2020, Carmen Hărău avea să câștige ultima redută din această luptă care a durat trei ani. Iată ce ne declara parlamentarul hunedorean atunci:

„Astăzi în Comisia de muncă a Camerei Deputaților, camera decizională, am repurtat un mare succes care-i va ajuta pe hunedorenii din Valea Jiului, Hunedoara, Deva, Călan, Teliuc, Ghelari, Certej, Băița, Brad, Vețel, Orăștie, Crișcior să se poată pensiona fără penalizare, cu doi ani înainte de împlinirea vârstei standard. De această dată, conștienți că nu pot fura inițiava legislativă și să și-o asume fără a-și atrage dezaprobarea hunedorenilor, colegii parlamentari PSD din județ au acționat solidar.

Proiectul legislativ a trecut astfel pentru vot în Parlament cu susținerea tuturor parlamentarilor din județ.

Totul e bine când se termină cu bine!

Îmi ramâne totuși regretul că a trebuit să consum atât de multă energie pentru a determina un dezondământ fericit și că această realizare cu consens politic s-ar fi putut realiza încă din anul 2017, dacă PSD nu s-ar fi opus.

Mulțumesc Guvernului Orban care, spre deosebire de fostul ministru PSD, Olguța Vasilescu, a înțeles îndreptățirea hunedorenilor și nu s-a opus proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *