Simona Halep pierde a şaptea oară în faţa Mariei Şarapova

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3, de rusoaica Maria Şarapova, locul 146 WTA, fostă numărul 1 mondial, beneficiară a unui wild card, în manşa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Cele două spotive au oferit un „thriller”, o adevărată finală în turul I al US Open, o înfruntare între forţă şi tenacitate, poate cea mai frumoasă partidă din acest an din circutul feminin. în faţa unui public care a ocupat apoape în totalitate cele 23.000 de locuri ale Arthur Ashe Stadium.

Deşi s-a înclinat în cele din urmă, Halep are meritul de a nu fi abandonat în momentele când partida părea că se îndreaptă într-o singură direcţie, cea dictată de Maria Şarapova. Ea a întors setul secund, care părea pierdut, fiind condusă cu 4-6, 1-4. Halep a salvat la acest scor o minge de 1-5, alte două de 3-5 şi a anulat cinci mngi de break la 5-4, toate pe propriul serviciu.

Necruţătoare şi generoasă în acelaşi timp, prin risipa de puncte, Şarapova a fost jucătoarea mai bună, iar victoria ei este pe deplin meritată: 60 de lovituri câştigătoare şi 64 de erori neforţate a înregistrat ea, faţă de 15-14, Halep. Pe lângă bagajul tehnic, bogat şi stăpânit la perfecţiune, Maria Şarapova a arătat o formă fizică bună, într-un meci de două ore şi 42 de minute, în ciuda puţinelor ei apariţii la revenirea după suspendare, din cauza accidentărilor.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *