Sindicaliştii CFR Marfă pichetează astăzi Ministerul Transporturilor şi sediul Guvernului

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane şi cei din Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România anunţă că pichetează, vineri, de la ora 10.00, Ministerul Transporturilor de unde vor pleca în marş către sediul Guvernului. Sindicaliştii cer aprobarea Statutului personalului feroviar, investiţii pentru reabilitarea infrastructuri feroviare şi achiziţia de material rulant nou, dar şi adoptarea unor soluţii pentru evitarea falimentului CFR Marfă.

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, în parteneriat cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, anunţă pentru vineri organizarea unui protest în Bucureşti.

În principal, sindicaliştii cer aprobarea Legii privind statutul personalului feroviar, susţinerea investiţiilor multianuale în calea ferată, pentru reabilitarea infrastructuri feroviare şi achiziţia de material rulant nou, adoptarea unor soluţii pentru evitarea falimentului CFR Marfă.

Potrivit anunţului postat pe pagina de Facebook a Federaţiei, mitingul va începe la ora 10.00, în parcul din faţa Ministerului Transporturilor. Ulterior, lucrătorii feroviari se vor deplasa în marş către Piaţa Victoriei unde, în faţa Guvernului, vor protesta între orele 11.00 şi 12.00.

”Mitingul doreşte să atragă atenţia public, tuturor celor implicaţi în zona de decizie a industriei feroviare, mass-media şi beneficiarilor serviciilor prestate de lucrătorii feroviari că situaţia căii ferate din România reclamă decizii imediate de evaluare a situaţiei şi implementarea soluţiilor de redresare. Eforturile noastre, ale sindicaliştilor, de a identifica soluţii care să permită optimizarea dialogului social au fost evidente, în toţi aceşti ani, motiv pentru care, încă o dată, cerem Guvernului şi Ministeului Transporturilor să acorde atenţia cuvenită căii ferate şi revedicărilor noastre, ale ceferiştilor. Se întârzie, din raţiuni pe care nu le putem înţelege, adoptarea Statutului personalului feroviar, deşi această categorie socio-profesională impune, fără putinţă de tăgadă, un astfel de statut, care are rolul principal de a reglementa relaţiile de muncă dintre lucrătorul feroviar şi angajator, în speţă Statul Român”, transmit organizatorii.

Potrivit acestora, calea ferată ”are nevoie urgentă de investiţii deoarece degradarea constantă a infrastructurii şi a materialului rulant va genera, cât de curând, falimentul istoric al unui sector economic strategic, extrem de important pentru economia românească”.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *