Sindicatul Solidaritatea Hunedoara schimbă regulile

“Schimbăm regulile”, așa se numește campania demarată de Sindicatul Solidaritatea Hunedoara. În contextul Zilei Mondiale a Muncii Decente, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” desfășoară Campania „Schimbăm regulile!”, iar Sindicatul Solidaritatea Hunedoara s-a alăturat acestei mișcări.

“Vineri, 5 octombrie, membrii confederației vor purta banderole albe pentru a susține negocierea colectivă pentru salarii și condiții mai bune și pentru a transmite mesajul: LUCRĂTORII AU DREPTUL LA UN TRAI DECENT DIN MUNCĂ! Le transmitem parlamentarilor și guvernanților că trebuie schimbate regulile, astfel încât drepturile fundamentale ale lucrătorilor să fie respectate, o condiție necesară și minimală pentru ca munca decentă să poată deveni o realitate și pentru românii care lucrează în țara lor”,  transmite Cristian Iștoc, președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.

Sindicaliștii ridică o serie de probleme, dar au identificat și soluțiile pentru acestea. Trebuie doar ca cineva să îi asculte.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *