Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 13.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 46.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 21.600 mijloace de transport (dintre care 12.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 23.600 persoane cu 11.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 23.100 persoane cu 10.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 30.400 de persoane şi 13.500 de mijloace de transport (6.300 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.000 de persoane cu 7.400 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 4.277 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I – 1.856 (din care 611 pe jos), P.T.F. Nădlac II – 728, P.T.F. Borş – 1.021, P.T.F. Petea – 550, P.T.F. Urziceni – 36 etc.

Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Începând cu data de 15.06.2020, ora 00:00 în baza Hotararii nr. 29 din 13.06.2020 a CNSU privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, cetățenii care sosesc din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria sunt exceptați de la măsura izolării, dacă sunt asimptomatici. https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/i-hotararea-cnsu-nr-29-din-13062020-privind-propunerea-unor-masuri-de-relaxare-necesare-in-contextul-epidemiologic-actual-20411.html

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 57 fapte ilegale (33 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 514.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 11 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 8 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *