Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 20.07.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 90.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 32.600 mijloace de transport (dintre care 14.200 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 48.000 persoane cu 15.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 42.700 persoane cu 17.100 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 30.800 de persoane şi 15.900 de mijloace de transport (8.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.400 de persoane cu 6.700 mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 42 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 424.700 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.100 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *