Situația traficului rutier la primele ore ale dimineții

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, această oră nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier.

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 București-Brașov, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, vizibilitatea fiind bună, cu valori de trafic normale.

Pe DN 68A Margina – Coșevița, între kilometrii 38 – 53, județul Timiș, până pe data de 15.04.2021, se efectuează lucrări de reparații la partea carosabilă, constând în înlocuirea structurilor rutiere afectate de valorile mari de trafic și de tonaj, prin realizarea unor sisteme rutiere noi cu îmbrăcăminte asfaltică. Fiind un sector de drum tranzitat intens, sunt recomandate ca rute ocolitoare Autostrada 1, nod rutier Ilia – DN 7 Arad – Nădlac sau Autostrada A1, nod rutier Simeria – DN 66 – Hațeg – DN 68 Caransebeș – DN 6 Lugoj – A1.

Până la finalul lunii mai, pe autostrada A2 București – Constanța, pe tronsoanele kilometrice 11-17 și 27-33, se circulă deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părții carosabile. De asemenea, a fost închis și nodul rutier de acces în localitățile Cernica şi Bălăceanca, județul Ilfov, fiind restricționată circulația pe breteaua de intrare/ieșire din autostradă și DNCB, pe sensul Constanța – București.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto să crească distanța de siguranță între vehicule, să se asigure și să semnalizeze din timp orice intenție de schimbare a direcției sau benzii de circulație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *