Slujbe fără public. Ce recomandă BOR preoților care spovedesc bolnavii la domiciliu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunţat duminică mai multe măsuri ca urmare a ordonanţei militare care vizează şi activităţi religioase, printre aceste măsuri aflându-se organizarea de slujbe fără public şi transmiterea lor online, credincioşii urmând să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune. De asemenea, conducerea BOR are recomandări pentru preoţii care spovedesc credincioşii bolnavi la domiciliu şi care vor trebui să poarte mască şi încălţăminte de unică folosinţă, precum şi pentru preoţii care au simptome de coronavirus şi care trebuie să îşi informeze în scris sau telefonic superiorii. Oamenilor li se recomandă să stea în case şi să respecte dispoziţiile autorităţilor

Deciziile Sfântului sinod se bazează pe ordonanţele militare emise de MAI, ”care au stabilit măsuri succesive privind limitarea libertăţii de mişcare şi întrunire a cetăţenilor, ceea ce afectează şi viaţa religioasă publică a credincioşilor”.

Conform BOR, la toate parohiile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult de către slujitorii bisericii respective (preoţi, diaconi, cântăreţi, paraclisier), fără participarea publicului (credincioşilor mireni). Slujbele pot fi transmise online şi în media locală sau naţională.

”Întrucât credincioşii mireni nu pot participa fizic la slujbele din biserică, aceştia sunt îndemnaţi să îşi organizeze în propriile locuinţe un spaţiu de rugăciune cu icoane, Sfânta Scriptură (Biblia), candelă sau lumânare, cărţi de rugăciuni şi de zidire duhovnicească, urmând programul duhovnicesc stabilit împreună cu duhovnicul lor. Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă. În această perioadă, credincioşii vor menţine prin telefon legătura cu preoţii de la parohie şi în special cu duhovnicul. La solicitarea credincioşilor, preotul se poate deplasa la domiciliul credincioşilor pentru convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşanie, cu respectarea normelor de protecţie, inclusiv mască şi mănuşi sanitare”, precizează BOR.

De asemenea, Biserica Ortodoxă se conformează deciziei autorităţilor şi anunţă că botezurile, cununiile, înmormântările pot fi oficiate în prezenţa a opt persoane.

”Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi în spital se va face respectând regulile spitalului. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor bolnavi aflaţi la domiciliu se vor face de către preot, după următoarea procedură: preotul îşi va întocmi Declaraţia personală de deplasare după modelul aprobat de autorităţile de stat, bifând ca motiv deplasare pentru asigurarea asistenţei pentru persoane în vârstă, vulnerabile sau pentru însoţirea copiilor. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate. Săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de obşte (comun) se suspendă, iar preoţii vor îndemna pe credincioşi sa citească în schimb, miercurea şi vinerea, acatistul unui sfânt vindecător: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, menţionează BOR.

Se vor efectua dezinfectarea repetată a căilor de acces, a mobilierului bisericesc şi a suprafeţelor, aerisirea frecventă a lăcaşurilor de cult, asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor pentru toţi care vin la biserică.

Dacă un angajat al Bisericii manifestă simptome sau dacă a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, acesta va comunica în scris sau telefonic superiorului său ierarhic situaţia în care se află. În caz că a existat un astfel de contact, angajatorul va anunţa imediat autorităţile sanitare şi va respecta procedurile stabilite de acestea (autoizolare, carantină etc.)

”Îi îndemnăm pe toţi credincioşii să nu iasă din casă decât pentru situaţii de maximă necesitate. În starea de urgenţă, atât clericii, cât şi credincioşii mireni au obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar aceştia vor suporta sancţiunile prevăzute de lege. Măsurile excepţionale luate de autorităţi au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra şi cultiva cu responsabilitate permanentă”, este mesajul Bisericii Ortodoxe Române.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *