Tânărul de 19 ani care a lovit șase copii pe o trecere de pietoni, din Petroșani, a fost trimis în judecată, în stare de arest. În urma accidentului unul dintre copii a murit

Tânărul care a lovit cu maşina şase copii pe o trecere de pietoni din Petroşani, în decembrie 2022, a fost trimis în judecată de către procurorii hunedoreni. În urma accidentului una dintre victime a murit.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui bărbat pentru comiterea infracţiunilor de omor, tentativă la infracţiunea de omor calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

„La data de 21.12.2022, în jurul orelor 21:58, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, mai exact 1,55 gr.%o alcool pur în sânge – prima probă la ora 23:30, respectiv 1,40 gr.%o alcool pur în sânge – a doua probă la ora 00:30, a condus un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara şi, prin nerespectarea mai multor reguli de circulaţie, dar şi prin asumarea producerii unui eveniment rutier cu consecinţe letale asupra sa şi a altor participant la trafic, a surprins şi accidentat pe trecerea de pietoni din zona sensului giratoriu <<de la Avion>> pe persoanele vătămate minore C.R.C., U.S.A.,G.M.A.,P.D.I.,P.L.A.M. şi P.C.A., determinând în acest fel decesul acesteia din urmă la data de 22.12.2022, dar şi vătămarea corporală a celorlalte persoane vătămate, acestea necesitând zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, afrată procurorii.

Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Tribunalul Hunedoara.

Şase copii au fost loviţi de un autoturism, în timp ce se aflau pe o trecere de pietoni, în municipiul Petroşani, în data de 21 decembrie 2022.

 

În urma accidentului, un copil de 11 ani a fost resuscitat de echipajele medicale, alţi patru au fost duşi de urgenţă la spital cu ambulanţe, iar un al şaselea a fost dus la spital de familie.

Pe timpul nopţii, trei copii au fost transferaţi la Timişoara, iar alţi trei au rămas internaţi la spitalul din Petroşani.

A doua zi, copilul de 11 ani, care a fost resuscitat imediat după accident, a murit la Spitalul din Petroşani. Doi dintre copiii transferaţi la Timişoara, internaţi la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, au suferit fracturi la nivelul picioarelor şi leziuni la cap. Un al treilea a fost internat la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Timişoara,  intubat, în stare gravă.

Şoferul, un tânăr de 19 ani, a fugit de la locul accidentului, fiind găsit ulterior de poliţişti. El nu are permis de conducere şi era băut.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *