Șoferul unui microbuz școlar ce transporta elevi a acroșat o mașina de poliție. În urma testării se pare că șoferul ar fi consumat substanțe interzise

Potrivit celor de la IPJ Hunedoara, se pare că incidentul a avut loc în localitatea Băcia, când un echipaj de poliție a făcut semn ca șoferul microbuzului școlar să tragă pe dreapta, pentru control. În acel moment, bărbatul de 41 de ani, a dat cu spatele și a acroșat mașina de poliție aflată în misiune. Din fericire nu au existat victime.

„La data de 20 martie 2024, în jurul orei 15.50, polițiștii rutieri din cadrul Formațiunii Rutiere Simeria, din județul Hunedoara au oprit pentru control, în localitatea Băcia, un microbuz școlar, înmatriculat în județul Hunedoara, condus de către un bărbat, de 41 de ani, care efectua transport de elevi, moment în care, fără a se asigura corespunzător, conducătorul microbuzului a efectuat o manevră de mers înapoi și a acroșat autospeciala de poliție, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale.

Atât conducătorul microbuzului, cât și agentul de poliție, conducător al autospecialei, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării conducătorului microbuzului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Astfel, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (3) din Codul penal.

Totodată, conducătorul microbuzului a fost sancționat contravențional pentru producerea accidentului prin nerespectarea regulilor privind mersul înapoi, conform O.U.G. nr. 195/2002 (cu amendă în valoare de 660 lei și 3 puncte de penalizare)”, precizează sursa citată.

 

Un comentariu la „Șoferul unui microbuz școlar ce transporta elevi a acroșat o mașina de poliție. În urma testării se pare că șoferul ar fi consumat substanțe interzise

  • 25 martie 2024 la 9:09
    Permalink

    Multumim autoritatilor pentru promptitudinea si profesionalismul de care au dat dovada in rezolvarea acestui incident nefericit. Este important sa respectam regulile de circulatie si sa fim responsabili in trafic, astfel incat sa evitam astfel de situatii periculoase. Sa speram ca soferul microbuzului va trage invataminte din aceasta experienta si va fi mai atent in viitor. Respectam si apreciem munca si sacrificiul tuturor politistilor din IPJ Hunedoara, care sunt mereu in misiune pentru a ne proteja si a asigura ordinea si siguranta in societate. Sa nu uitam sa avem grija de noi si de cei din jurul nostru in timpul calatoriilor cu vehicule de transport in comun.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *