Soluții liberale pentru mineri, în Valea Jiului

Cristian Roșu, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, a aprobat cererile de angajare depuse de muncitorii de la Minele Uricani și Paroșeni, unde activitatea de subteran a fost programată a se încheia în 31 decembrie 2019. Cu acordul ministrului liberal al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, domnul Virgil Popescu și cu aprobarea administratorului judiciar, domnul Emil Gros, o parte din muncitorii de la cele două exploatări miniere, sunt transferați, pe posturile de muncitori subteran, la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Contactat de redacția Replica, Cristian Roșu, care este și președinte al Organizației PNL din Lupeni, a declarat:
“Mă bucur ca am putut veni în sprijinul oamenilor de la cele două mine, Paroșeni și Uricani, care-și închid activitatea de subteran în 31 decembrie 2019. Am aprobat cererile de angajare bucuros că pot să ofer șansa să muncească pentru a-și asigura traiul unor oameni din Valea Jiului care, altfel, rămâneau fară loc de muncă. Mai mult decât atât: având mult până la vârsta de pensionare, fără a putea beneficia de Ordonanța 69, (emisa de Guvernul Orban), ei ar fi rămas fără nicio sursă de venit. Este un prim pas bun în ceea ce vrem să facem la Complexul Energetic.
Le mulțumesc, domnului ministru, Virgil Popescu și domnului administrator judiciar, Emil Gros pentru susținere!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *