Spania, scoasă de pe lista cu „zonele galbene”

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, în şedinţa de luni seară, Hotărârea numărul 39 prin care s-a decis eliminarea Regatului Spaniei de pe lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România.

CNSU a decis, luni seară, ca Spania să fie scoasă de pe lista cu cu „zonele galbene”.

A fost adoptată Hotărârea numărul 39.

De asemenea, a fost luată decizia ca instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat să se adopte prin Hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe baza situaţiei emisă de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor şi a propunerilor formulate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

”La emiterea acestor decizii vor fi luate în considerare toate implicaţiile asupra sănătăţii publice şi vor fi analizate aspectele socio-economice generate de instituirea măsurii de carantinare. În cazul în care situaţia o impune, decizia privind instituirea carantinei pentru cetăţenii care se întorc în România poate fi luată pentru anumite zone sau regiuni administrative din statele cu risc epidemiologic ridicat”, a transmis CNSU.

INSP a actualizat, luni dimineaţă, lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, Spania fiind inclusă în ”zona galbenă”.

Persoanele care veneau din Spania ar fi trebuit să stea în carantină 14 zile.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *