Spectacolul pe cer. Maeștrii aerului se întorc la Deva
În această toamnă, cei mai buni piloți de acrobație aeriană din toată Europa revin la Deva, anunță conducerea Aeroclubului României. 
Între 18 și 26 septembrie 2026, Aerodromul Săulești va găzdui una dintre cele mai importante competiții de acrobație aeriană din Europa: ‘EAAC – The 14th FAI European Advanced Aerobatic Championships” și „EIAC – The 3rd FAI European Intermediate Aerobatic Championships”. Aerodromul din apropierea Devei este parte din Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache”.
Cei de la Aeroclubul României promit un eveniment plin de precizie, adrenalină și evoluții spectaculoase: „Înscrierile sunt deschise, iar noi abia așteptăm să întâmpinăm concurenți, echipe și pasionați ai acrobației aeriene din toată Europa”, scrie pe pagina oficială a evenimentului.

Vrem să facem la Deva un puternic centru de zbor pentru sporturi aeriene”, declara, vara anului 2014, George Rotaru. Cei de la Aeroclubul României organizau atunci „Danubia Cup”, un concurs internaţional de acrobaţie – zbor cu motor, cu piloţi din cinci ţări.
A urmat Campionatul European de Acrobaţie Aeriană când România a găzduit pentru prima dată în istorie o competiţie de asemenea anvergură, cu 50 de piloţi care reprezentau 12 ţări: „Din 2015, de când am venit la Deva, cu Campionatul European de Acrobaţie, clasa advance, suntem tot mai prezenţi pe partea de avion şi de planor. Federaţia Aeronautică Internaţională a văzut că suntem un aeroclub foarte puternic, cu oameni foarte pregătiţi şi am devenit parteneri”, menționa George Rotaru, directorul Aeroclubului României. De atunci, Aerodromul Săulești a fost gazdă bună pentru multe competiţii naţionale şi, în 2019, găzduia chiar Campionatul Mondial de acrobaţie cu planorul, cu echipe din 13 ţări înscrise la „22nd FAI & WGAC 10th FAI WAGAC 2019 Romania”.

Aerodromul din Deva are câteva atuuri recunoscute și puse în valoare de cei de la Aeroclubul României și confirmate de participanții la competițiile de aici: „Aerodromul Deva este un spaţiu larg, deschis, nu e obstrucţionat de copaci, piloţii pot vedea bine pătratul în care evoluează. Este loc destul pentru avioane, echipaje, pentru arbitri. Aerodromul este foarte bine aşezat, are spaţii administrative şi hangare frumoase pentru competiţii de genul ăsta în care zboară peste 50 de piloţi. Principalul avantaj este că e un loc pentru zbor şi nimic altceva”, declara în 2019 arbitrul principal Philippe Kuchler.
Terenul de la Săuleşti are o aşezare prin care beneficiază majoritar de curenţi de aer de intensitate slabă și condiţii de zbor excelente. Deva este preferată de piloții care vin din Vestul Europei și pentru că aerodromul este mai apropiat de graniţă, terenul e degajat şi nu sunt activităţi de aviaţie civilă care să afecteze antrenamentele şi probele piloţilor sportivi care au deplină libertate de zbor. În 2015, s-a renovat clădirea Aerodromului Săulești, iar de atunci Aeroclubul României a investit mult pentru a oferi condiţii bune pentru organizarea competiţiilor de anvergură.
Termenul limită pentru plata taxei de înscriere fără costuri suplimentare competiția din septembrie este 15 iunie 2026.
Laura OANA
sursa foto: Replica Hunedoara și facebook Aeroclubul României

