Stadioanele şi sălile pot fi ocupate, de la 1 iulie, la capacitatea maximă

Ministrul Tineretului şi Sportului a precizat, luni, că stadioanele şi sălile pot fi ocupate, de la 1 iulie, la întreaga capacitate dacă toţi spectatorii prezenţi sunt vaccinaţi. În celelalte cazuri, capacitatea admisă creşte de la 25 la sută doar până la 50 la sută.

„Atât în spaţiile închise cât şi deschise, limita de participare a spectatorilor creşte la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi poate ajunge până la 100%, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 cu schemă completă, de la finalizarea căreia au trecut 10 zile”, a arătat MTS.

Sportul românesc se bucură de la 1 iulie de noi măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competiţiile sportive, ca urmare a H.G. nr. 678/24.06.2021, pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârea Guvernului României a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 628/25.06.2021, Partea I, şi urmează să intre în vigoare la data de 1 iulie.
Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfăşura, în spaţii închise sau deschise, cu spectatori în tribune într-un procent de 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru:

  • – persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • – persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
  • – persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării evenimentului).

Organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 cu schemă completă de vaccinare, de la finalizarea căreia au trecut 10 zile.

Această măsură deschide calea organizării mult mai facile de evenimente la capacitate maximă, fără alte avize sau aprobări, şi reprezintă un câştig major pentru sport, sportivi şi iubitorii sportului. Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber şi în spaţii închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.

“În Guvernul României facem ceea ce ne-am angajat, pentru a reveni la normalitate. Pas cu pas, graţie acestor măsuri de relaxare, ne recâştigăm viaţa de dinainte de pandemie şi reîncepem să ne bucurăm de sport şi de evenimentele sportive. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate şi pe mai departe, de respectarea măsurilor în vigoare şi de continuarea campaniei de vaccinare. Aici avem nevoie de dumneavoastră. Ajutaţi-ne să vă ajutăm! Este în interesul tuturor”, a declarat Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak.

De asemenea, se modifică şi condiţiile de funcţionare pentru sălile de sport şi/sau fitness în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, acestea putând funcţiona la capacitate maximă fără obligativitatea purtării măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *