Starea de alertă a fost decretată la nivel naţional pentru 30 de zile

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seară, că starea de alertă se decretează la nivel naţional pentru 30 de zile. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că purtarea măştii devine obligatorie în spaţiile închise. De asemenea, se prelungeşte suspendarea zborurilor de pe toate aeroporturile. Carantinarea celor care vin din străinătate se face la domiciliu. Ieşirea din afara localităţilor se va face doar din ”motive întemeiate”.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, susţin, joi seară, o declaraţie de presă, la finalul şedinţei CNSU, pentru a anunţa măsurile care se vor aplica pe durata stării de alertă.

Marcel Vela a explicat că starea de alertă se decretează la nivel naţional pentru 30 de zile.

”Art1. Începând cu data de 15 mai se declară starea de alertă la nivel naţional pentru 30 zile”, este primul articol al Hotărârii adoptate de CNSU.

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat că în mijloacele de transport în comun, în centrele comerciale şi la locurile de muncă purtarea măştii devine obligatorie.

Şeful DSU a explicat că se prelungeşte interdicţia zborurilor de pe toate aeroporturile pentru o perioadă de 14 zile.

”Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran şi din aceste ţări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 15 mai 2020”, a anunţat Raed Arafat.

De asemenea, se suspendă transportul internaţional de persoane către aceleaşi tări, până la 1 iunie 2020.

”Se instituie carantina sau izolarea la locuinţă pentru persoanele care vin din străinătate. Cele care nu pot sta acasă, se poate opta pentru carantina instituţionalizată. Cei care vin în ţară indiferent de unde vin se aplică măsura de izolare la domiciliu. Carantină instituţionalizată pentru cei care nu au unde sta sau care încalcă carantina la domiliciu”, a anunţat Raed Arafat.

Arafat a precizat că în localitate se poate circula liber, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane.

Ieşirea în afara localităţii se va face doar pentru motive întemeiate.

În starea de alertă se instituie interdicţia deplasării persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

c) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă
localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;

h) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

i) deplasarea pentru activităţi recreativ-sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele)cu participarea a cel mult 3 persoane.

j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;

k) deplasarea pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Deplasarea în afara localităţii se va face după completarea unei declaraţii pe propria răspundere, autorităţile publicând şi modelul acesteia.

 

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *