Succese hunedorene la ultimul concurs atletic al anului

La finele săptămânii trecute la Bacău s-a desfășurat Cupa 1 Decembrie, ultimul concurs atletic de sală al anului pentru juniori. La concursul de la Bacău au participat și zece atleți de la CSȘ Hunedoara, care au obținut rezultate de excepție, în condițiile în care finanțările de la autoritățile publice locale sunt ca și inexistente, iar clubul se confruntă cu grave probleme financiare, însăși participarea la întrecere putând fi considerat un succes.

Cei zece tineri atleți de la CSȘ Hunedoara au urcat, cu toții pe podiumurile de premiere ale concursului de la Bacău, care s-a desfășurat pe două categorii de vârstă, respectiv juniori I și II comasați și juniori III, cucerind 15 medalii, câte cinci din fiecare metal.

Asfel, pe prima treaptă a podiumului au urcat, la juniori I+II ștafetele feminine de 4X200 și 4X400, avându-le, ambele, în componență, pe Sara Scurtu, Denisa Tibichi, Cezara Bucur și Petrina Pivniceru, iar Sara Scurtu a mai câștigat și platul de 60, probă la care Petrina Pivniceru s-a impus, din nou, dar la juniori III, la aceeași categorie de vârstă terminând primul în proba de 800 Adelin Pop. Același Adelin Pop a fost al doilea la 1500, iar Anda Gheață a fost dublă medaliată cu argint la 200 și la înălțime, ambii la juniori III, iar la juniori I+II Sara Scurtu a mai obținut o poziție secundă la 200, același loc fiind ocupat și de ștafeta băieților de 4X200, compusă din Sebastian Duca, Andrei Salomia, Andrei Marian și, din nou, Adelin Pop.

Medalii de bronz au mai obținut, la juniori III, Petrina Pivniceru, la 200, și Anda Gheață, tot în două probe, la aruncarea greutății și la 400, în vreme ce, la juniori I+II, pe treapta a treia a podiumului au urcat Sebastian Duca, la 200, dar și ștafeta băieților de 4X200, în aceeași formulă compusă din Sebastian Duca, Andrei Salomia, Andrei Marian și Adelin Pop.

În România doar două orașe au săli de atletism, respectiv Bacău și București, dar rezultatele hunedorenilor, oraș care a dat lumii sportive pe campioana mondială la săritura în lungime Marieta Ilcu și o medaliată olimpică la semifond, regretata Maria Cioncan, cu cât în urbea de pe malurile Cernei nu există nici măcar o pistă regulamentară, tinerii sportivi antrenându-se prin parcuri și pe trotuare când vremea este nefavorabilă.

 

 

Amarildo SZEKELY

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *