Surâsul mineresc al Giocondei securiste

E sinistru să nu reușim să ne desprindem de o spaimă socială indusă de securiștii mineriadelor, acei truditori mizerabili la transformarea României în ghetou al Europei. Știrile de presă au explodat, zilele trecute, pe tema unui protest cu blocare în subteran în Valea Jiului, un protest care mai că voia să bată la audiență Covid-ul. În fapt, o umbră istorică mocirloasă, manevrată păpușărește de fosile comuniste, își încearcă norocul înainte de a ne părăsi definitiv.

Două tristeți, aceeași mizerie

Pentru un străin, aceste știri ar semăna cu cele din anii 90, când cinicul manipulator comunist Iliescu a fost dirijor al marii orchestre a fostei Securități, decretând, prin mineriadă, că România este țara analfabeților care ucid oameni educați. Pentru românii întregi la minte, însă, aceste știri au fost doar prilej de dublă îndurerare.

Pe de-o parte, tristețea de a vedea cum minerii din Valea Jiului, cu salariile întârziate și o muncă de mizerie, nici acum nu pricep cine le sunt adevărații dușmani și se lasă în continuare manipulați de ciocoii securiști în slujbă politică.

Pe de altă parte, tristețea de a vedea că societatea românească, chiar cu suportul mass-media, din nefericire, rămâne înecată în sânge, în sindromul permanentei nefericiri blestemată în fiecare clipă, în dorința permanentă de a te răzbuna pe cineva, de a iniția haosul.

Necăjiți suntem și noi, cei care nu renunță și nu „se blochează”

De obositor de multă vreme, în România prinsă de pandemia Covid-19, milioane de oameni și-au pierdut orizontul și speranța, milioane de oameni au câștigat mai puțini bani în condițiile în care și așa erau săraci, o mulțime de români și-au pierdut locurile de muncă definitiv, milioane de oameni și-au strâns viața cât au putut în cochilii ca niște temnițe ale vieții de zi cu zi, cu respect față de ceilalți, în speranța că va trece și nenorocirea asta și vom reveni, cu toții, la o viață normală. Nu s-au blocat în niciun subteran, nu au oprit munca lăsând în frig niște nevinovați, nu au scandat debil numele unor profitori parșivi din politică ce au descoperit, brusc, dragostea față de mineri. NU.

Datorită acelor milioane de români întregi și responsabili, România nu a intrat în negură, nu a luat foc, nu și-a ars viitorul în flăcările mizeriei din manipularea politică. Datorită acelor oameni, mulți cu mult mai necăjiți decât minerii și rămași mai de multă vreme sau definitiv fără salarii, România are coloană vertebrală și rămâne în civilizație.

Donatorii pentru perfuzia minerească sunt ceilalți cetățeni ai României, nu politicienii

Minerii din Valea Jiului au dreptate: nu e normal să fie lăsați fără salarii. Dar nici nu e normal să îi ierte și să îi slujească acum tocmai pe cei care i-au adus în această situație. De ce nu cer minerii lui Iliescu și urmașilor lui din PSD-ul atât de vocal și semeț astăzi să explice de ce au fost mințiți trei decenii că mineritul va rezista, când moartea lui economică era bătută în cuie încă din anii 90? În anii 90, și forurile specializate europene, și conducerea fesenistă a României, și conducerea Regiei Huilei, și sindicaliștii, în frunte cu Miron Cozma, știau că mineritul românesc, mai ales cel dintotdeauna nerentabil din Valea Jiului, își trăiește ultimii ani. Nimeni nu le-a spus oamenilor din Valea Jiului acest adevăr simplu și definitiv: Valea Jiului a fost ținută în perfuzii 30 de ani, iar donatorii de sânge în aceste perfuzii politice am fost noi, toți ceilalți, cei care înțelegem să punem umărul și să ajutăm, nu să închidem și să dăm foc.

PSD, stăpânul mincinos

De la o rundă de alegeri la alta, PSD-ul, stăpânul cinic și manipulator al Văii Jiului, a câștigat zdrobitor alegerile în zonă pentru că le-a spus minerilor că viitorul lor este asigurat, că domnia social-democrată le va păstra slujbele și privilegiile și le va mări permanent salariile. De la o rundă de alegeri la alta, minciuna urmașilor lui Iliescu a devenit evidentă: din peste 50 de mii de oameni care lucrau în Regia Huilei, acum se târăsc de la o lună la alta, ca asistații social, vreo 3000 de lucrători ai ultimelor mine din Valea Jiului.

Evident, nu numai PSD-ul este vinovat pentru manipularea grosolană din Valea Jiului, pentru prăpădul făcut din banii publici fără a face mai bună viața oamenilor din zonă, pentru faptul că minciuna cu mineritul etern a rezistat atâta vreme. PSD-ul, însă, are contribuția majoră, covârșitoare la această nenorocire istorică: tocmai de aceea vocile pesediste care plâng astăzi situația minerilor din Valea Jiului sunt sparte de atâta minciună cât a încăput în ele în atâtea decenii.

Gioconda securistă mai caută fraieri care s-o iubească

Și așa se face că un zâmbet schimonosit, hidos, străbate istoria României de mai bine de patru decenii. E zâmbet cinic de pe un portret realizat cu sârg în „atelierele artistice” ale Securității – aceea care pare să nu mai moară -, ateliere ce au crescut și dăinuit, din 1977 până în anii `90, în Valea Jiului, cea mai mare concentrare de „artiști” pe care a creat-o vreodată sinistra instituție.

Zilele acestea, rânjetul Giocondei securiste, cea care însuflețește bătrânii torționari și turnători și excită visele discipolilor acerebrați din noua generație de securiști în vorbă și faptă, a ieșit din nou la iveală. Nu a mai speriat pe nimeni rânjetul disimulat în încordarea disperată a unor ortaci supuși de generații rinocerizării comuniste prin securiști infiltrați la toate nivelurile, pentru că mineri mai sunt doar cei care s-au încăpățânat să creadă în minciunile electorale ale valurilor de politicieni care le-au distrus viitorul. Cu ochii aproape închiși și acoperiți de pâcla minciunilor politice, Gioconda securistă poate să pară înduioșător de frumoasă: în fapt, e doar expresia hâdă a unei istorii de care oamenii Văii Jiului ar trebui să se desprindă, portretul unei himere descompuse care mai cucerește doar pe cei fără voință.

România de dincolo de Valea Jiului, în cele mai multe locuri, s-a mai luminat și a aflat că, în viață, sunt multe lucruri cu adevărat frumoase pentru care merită să lupți, pe care merită să le trăiești, chiar și o Giocondă autentică, dăruită!

Notă:

RINOCERIZÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a (se) rinoceriza. – V. rinoceriza.

RINOCERIZÁ, rinocerizez, vb. I. (Livr.) Tranz. Și refl. A (se) înstrăina, a (se) depersonaliza sub acțiunea unor factori socio-politici ostili, agresivi, abrutizându-se. – De la „Rinocerii” (piesă de teatru a lui Eugen Ionescu)