Premierul Ciolacu a cerut ministrului Muncii suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii şi a directorilor AJPIS Arad, Giurgiu, Constanţa, Marmamureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti: Să începem să desfiinţăm instituţii cu totul

Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi, în şedinţa de Guvern, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii dar şi a directorilor Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, în urma finalizării controalelor la centrele de îngrijire a bătrânilor, copii şi persoane cu dizabilităţi, de la nivel naţional. El a mai spus că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul şi a anunţat că secretarul de stat Bogdan Despescu la dispus deja controale la Inspectoratele Judeţene de Poliţie din Arad, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi la nivelul Poliţiei Capitalei. Premierul a mai cerut preşedinţilor de Consilii Judeţene, în subordinea cărora se află Direcţiile Generale de Asistenţă Socială, din judeţele amintite, să înceapă să schimbe toţi directorii din funcţie.

„Este a treia şedinţă de guvern în care discutăm situaţia din centrele pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi. Suntem la finalul controlului la nivel naţionale pe care l-am cerut în şedinţa de Guvern şi deja există date şi fapte clare care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Marcel Ciolacu a arătat că există „o situaţie de netolerat, judeţe unde s-au găsit centre fără autorizaţie, centre care funcţionau clandestin, toate sub ochii funcţionarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave, închise sau cu activitatea suspendată”.

„Din punctul meu de vedere este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe astfel de cazuri sunt în Arad, Giurgiu, Constanţa, Marmamureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, mai ales în Sectorul 1. Solicit noului ministru al Muncii, doamna Simona Bucura Oprescu, ca toţi şefii Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, celebrul AJPIS, din aceste judeţe, plus şeful agenţiei municipale Bucureşti, să fie urgent suspendaţi din funcţie, până la finalizarea anchetelor disciplinare, totul legal”, a spus premierul Ciolacu.

Şeful Executivului a mai spus că „a descoperit că există o problemă uriaşă şi cu munca la negru”.

 

„Câteodată erau condiţii de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Din punctul mei de vedere, este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria. Doamna ministru, vă cer să luaţi aceeaşi măsură şi în cazul şefului acestui instituţii. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul, care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor în acest moment”, a spus Ciolacu.

Premierul a cerut preşedinţilor de Consilii Judeţene, în subordinea cărora se află Direcţiile Generale de Asistenţă Socială, din judeţele amintite, să înceapă să schimbe toţi aceşti directori din funcţie.

„Este evident că nu şi-au făcut treaba şi datoria. Dacă nu vor face acest lucru, tot dânşii vor răspunde în faţa românilor care i-au votat”, a completat Ciolacu.

Premierul Ciolacu a mai afirmat că secretarul de stat Bogdan Despescu l-a anunţat că a dispus deja controale la Inspectoratele Judeţene de Poliţie din Arad, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi la nivelul Poliţiei Capitalei.

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *