Suspiciune de COVID-19 la spitalul din Vulcan

O femeie care a revenit recent din Germania a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiul Vulcan cu suspiciune de corovanirus. DSP a recoltat probe acestea fiind transmise spre procesare.

Este un nou caz care pleacă din Aninoasa. Femeia de 33 de ani a ajuns cu ambulanța la Spitalul de Urgență din Petroșani, de unde a fost trimisă la Vulcan la spitalul de boli infecțioase.

Pacienta a fost adusă cu ambulanța în Urgență Petroșani și din Petroșani a fost trimisă la noi pe Infecțioase, pacientă care a venit din Germania în data de 3 martie. A primit o vizită din partea DSP în data de 13 martie și i s-a spus să stea autoizolată la domiciliu. Pacienta, în cursul zilei de ieri, a acuzat dureri la nivelul coloanei cervicale, toracale, lombare, cefalee, tuse cu expectorație. I s-a recoltat de către DSP probe pentru COVID 19. Pacienta în momentul de față este internată la noi pe secție, așteptăm rezultatul analizelor și în funcție de rezultatul analizelor așteptăm directive de la DSP Hunedoara să vedem ce facem cu pacienta”, a declarat dr. Ingrid Darsy, director medical al Spitalulului Muncipal.

Reprezentanții DSP vor decide dacă femeia va fi tratată la Vulcan sau la altă clinică din țară.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.